S-au drogat împreună! Unul a fost găsit apoi, mort în stradă… Evenimentul şocant a avut loc pe Aleea Teilor, la aproximativ 200 de metri de centrul oraşului Piteşti.
Cei care au văzut acest lucru i-au alertat pe oamenii legii după care aceştia au făcut o urmărire ca în filme.
”La solicitarea IPJ Argeş, echipa AT a identificat azi noapte, în trafic, în zona LDL- Exerciţiu, la ora 20:05 autovehiculul cu nr. de înmatriculare AG 17 SEA, autovehicul bănuit că ar fi implicat într-un eveniment de pe raza municipiului Piteşti. Autovehiculul şi ocupanţii au fost predaţi Poliţiei Municipiului Piteşti”, a transmis Jandarmeria Argeș anunțând că au fost prinși tinerii teribiliști care acum dau socoteală în fața oamenilor legii.
Aceștia au recunoscut că într-adevăr l-au lăsat acolo pe Alexandru, zis Mitu, însă au povestit anchetatorilor că l-ar fi dat jos din mașină după ce s-a drogat și i-a venit rău. În realitate, tânărul a murit, iar acești amici l-au abandonat în stradă, fără să îi intereseze măcar de cel alături de care s-au aflat în mașină și s-au drogat împreună. Rudele, aflate la locul unde a fost lăsat mort în stradă, povestesc că Alexandru nu ar mai fi luat droguri de ceva vreme, ieșind de sub control judiciar de o lună, asta după ce a fost și reținut.
Samuel Roceanu (20 de ani), tânărul care conducea maşina din care a fost aruncat bărbatul, va fi cercetat în libertate pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an de închisoare sau amendă. Poliţiştii continuă cercetările. Alte trei persoane vor fi duse la audieri în cursul acestei zile. Surse judiciare ne-au declarat că tinerii din maşină consumaseră droguri. Autopsia victimei va fi finalizată în cursul acestei zile.