În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 168 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 37.575 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 5 permise de conducere şi au fost reţinute 4 certificate de înmatriculare.