Spațiile verzi de lângă Judecătoria Câmpulung au fost distruse de lamele buldoexcavatoarelor. Asta pentru că o firmă de construcții din Cetățeni se ocupă de reamenajare peisagistică. Acest lucru se întâmplă tocmai după 38 de ani, spun locatarii din zonă.
,,De când am cumpărat apartamentele în acest bloc, prin anii 80′ pentru că atunci s-au construit au fost făcute și aleile pietonale din fața blocului A10, iar în timp s-au deteriorat. Suntem mulțumiți că se fac lucrări, dar să nu se întâmple ca în parcul Kretzulescu, că ar fi mare păcat. Orașul asta este foarte frumos, merită o schimbare la față”, mai spun locuitorii din zonă.
După ce lucrările vor fi finalizare se vor crea 50 de locuri de parcare pe strada Nicu Leonard, adică în spațiul nou creat în spatele Primăriei și Judecătoriei.
În fața Judecătoriei din Câmpulung se vor reamenaja aleile pietonale, mobilierul urban, stâlpii de iluminat, coșurile de gunoi, inclusiv instalaţiile sanitare şi electrice. Totul se va înlocui cu pavele de granit, vor fi montate jardiniere noi și se va construi o rampă de acces în locurile mai înalte pentru accesul persoanelor cu dizabilități în zonă.