-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Săptămâna Europeană a Vaccinării marcată şi în Argeş

Alte Știri

Direcţia de Sănătate Publică din Argeş marchează în perioada 23-27 aprilie, Săptămâna Europeană a Vaccinării.

Săptămâna Europeană a Vaccinării (SEV) este o iniţiativă regională condusă şi coordonată de Biroul Regional pentru Europa al OMS şi implementată de Statele Membre ale Regiunii europene.

Scopul SEV 2018 este de a creşte gradul de conştientizare al populaţiei în privinţa importanţei vaccinării, şi de a creşte acoperirea vaccinală; accentul este pus pe activităţile destinate populaţiilor vulnerabile.

Tema globală a campaniei din anul 2018  este ”Vaccinurile sunt benefice pentru tine si cei din jurul tau”. Prin mesajul ”Ia parte la #vaccinareaEuropei!”, Campania SEV 2018 îşi propune sensibilizarea populaţiei în privinţa importanţei imunizării pe tot parcursul vieţii şi asupra necesităţii imperative de creare şi susţinere a unei imunităţi de grup în toate comunităţile.

O acoperire vaccinală crescută în toate grupurile de populaţie este esenţială şi va oferi imunitate si indivizilor neprotejati prin vaccinare dintr-o comunitate.

Punerea în aplicare pe scară largă a programelor de vaccinare în ultimii 30 de ani, a condus la o reducere importantă a cazurilor de boală şi a deceselor prin boli care pot fi prevenite prin vaccinare.

Regiunea Europeană a OMS a fost certificată “fără poliomielită” în anul 2002, iar cazurile de rujeolă din regiune au fost reduse cu mai mult de 90% între anii 1993 şi 2007. Cu toate acestea, aproape 650.000 din cei 10,7 milioane de sugari născuţi în fiecare an în Europa, nu primesc seria completă de trei doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, până la vârsta de un an.

Factorii de decizie politică trebuie să înţeleagă importanţa vaccinării pe tot parcursul vieţii şi necesitatea de a asigura vaccinuri pentru persoanele de toate vârstele. Sprijinul politic puternic pentru vaccinare trebuie menţinut, altfel Europa riscă reapariţia bolilor foarte contagioase care duc la îmbolnăviri, dizabilităţi şi decese, care vor pune o povară considerabilă asupra sistemelor de sănătate.

Epidemiile recente subliniază responsabilitatea regională care este, de fapt, a noastră, a tuturor, de a menţine sub control bolile care pot fi prevenite prin vaccinare.

Rujeola, care este o boală foarte contagioasă şi gravă, rămâne un pericol în Regiunea OMS Europa. Datele statistice au arătat că în Europa, în 2016, au fost 5273 de cazuri de rujeolă, iar în 2017 s-a ajuns la 21315 cazuri.

Rujeola este de 6 ori mai infecţioasă decât gripa, studiile arătând că 1 din 5 cazuri pot prezenta boli grave ori complicaţii, cum sunt: otita, pneumonia, surditatea permanentă, encefalita sau chiar deces. Rujeola se transmite rapid în comunitate şi între comunităţi, dacă nu exista imunitate colectivă.

Conform datelor statistice înregistrate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 20.04.2018 este de 12368, din care 49 de decese. În săptămâna 16.04-20.04. 2018 au fost raportate încă 181 de cazuri nou confirmate în 19 judeţe şi în municipiul Bucureşti.

În judeţul Argeş în anul 2017 au fost confirmate 25 de cazuri de rujeolă, iar în 2018 (până în prezent) s-au înregistrat 36 de cazuri de rujeolă, din care 26 cazuri confirmate, 5 cazuri nu s-au confirmat iar la 5 cazuri probele sunt în lucru.

Campania de vaccinare continuă. Este necesară o acoperire vaccinală de 95% pentru prima şi a doua doză de vaccin RRO, pentru atingerea nivelului de imunitate a populaţiei necesar pentru a întrerupe transmiterea endemică.

În perioada 23-27 aprilie, în ţara noastră, sub sloganul „Prevenire. Protecţie. Vaccinare.”, se vor derula activităţi de informare şi implicare a publicului ţintă şi de abordare a provocărilor legate de vaccinare. În colaborare cu personalul Compartimentului Supraveghere Epidemiologica şi Control Boli Transmisibile şi personalul Serviciului de Control în Sănătate Publică se continuă identificarea sub-populaţiilor sau comunităţilor cu acoperire vaccinală scăzută la vaccinurile din Programul Naţional de Vaccinare în general şi cu trivaccinul Rujeolă-Rubeolă-Oreion în particular, a cauzelor acesteia şi a măsurilor pentru creşterea acoperirii vaccinale în judeţul Argeş.

Prevenire. Protecţie. Vaccinare.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie