În urmă cu aproape 8 decenii, mareşalul Antonescu a decis să facă cel mai modern sat din România, după ce o viitură uriaşă a măturat o localitate întreagă de pe Valea Argeşului. Cu această ocazie mareşalul Antonescu a ridicat şi o mânăstire care îi poartă numele, fiind una dintre cele mai frumoase construcţii, ce a primit în anul 2004, un alt botez, sub numele de “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
În urmă cu aproximativ 80 de ani, mânăstirea Antoneşti a fost ridicată la ordinal mareşalului Antonescu, piteştean de origine. Prizonierii ruşi, aduşi în timpul celui de-al doilea război mondial tocmai de pe frontul de Est, de la Odessa, au ridicat, pe Valea Argeşului, cel mai modern sat al României, ceea ce niciun regim nu a putut să îl copieze. În proiectul de la acea vreme existau case cu etaje, electricitate, spital, han turistic şi baie comunală.
Terenul mânăstirii donat de familia Erbaşu
În lăcaşul de cult, refăcut după un abandon de peste jumătate de secol, este pictată familia lui Gheorghe Erbaşu, cel care a donat terenul în acest scop. “E rudă cu omul de afaceri Erbaşu, cel din Bucureşti”, susţin localnicii. În prezent, în mânăstire sunt puţine măicuţe. Sus, pe vârf de munte, Cetatea Poienari străjuieşte, falnic, intrarea din strâmtoarea munţilor, pe calea ce duce spre Barajul Vidraru, pe Transfăgărăşan.
Potopul din anul 1941
Aşa cum reiese din Arhivele Naţionale ale Statului şi din istoria locului, descrisă de Centrul Cultural Piteşti, în luna iulie a anului 1941 un adevărat potop s-a abătut asupra locuitorilor din Valea Superioară a Argeşului. Lemnele exploatării CAPS de pe apa Argeşului au format un zăgaz natural în apropiere de comuna Aref. Puhoaiele au măturat totul în cale: vatra satului Căpăţâneni, aparţinând de comuna Corbeni, a fost distrusă aproape în întregime. Podurile, liniile de telefon, 22 de kilometri de cale ferată şi şoseaua au fost spulberate de furia apelor şi de stâncile desprinse din munte. Numai comuna Corbeni număra 3.716 de suflete şi 861 de case. Toate au fost ruinate, iar oamenii au rămas pe drumuri. Auzind despre urgia care s-a abătut asupra locuitorilor, conducătorul statului de la acel moment, mareşalul Ion Antonescu, a trimis la locul dezastrului mai multe oficialităţi, în frunte cu vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu. Acesta a făcut demersurile necesare pentru aprobarea şi obţinerea creditelor şi a materialelor pentru construcţia unui sat model. Localitatea urma să aibă un palat administrativ, care să adăpostească o percepţie, o bancă şi o cooperativă sătească, o casă pentru Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale, un dispensar dar şi o maternitate. În proiect, mai era o cantină de copii şi o secţie pentru băile populare, precum şi un alt local pentru un cămin cultural, prevăzut cu o sală de spectacole, sală pentru bibliotecă şi o grădiniţă de copii, o piaţă de legume. Urmau să mai fie construite o piaţă publică centrală cu acces la gara de cale ferată, o şcoală primară şi o şcoală horticolă a satului. Şi, un han pentru călători figura în proiectul ambiţios al mareşalului Antonescu, care cuprindea şi un parc de agrement cu stadion sportiv. Accesul era prevăzut a se face pe un drum nou, care să ducă din şoseaua principală spre noua aşezare, iar cartierele trebuiau delimitate cu străzi pavate cu piatră şi prevăzute cu trotuare cu borduri de granit, ca în zonele rezidenţiale din zilele noastre. Trebuia să se construiască chiar şi o staţie de pompieri, situată aproape atât de noul sat model, cât şi de vechiul sat Corbeni. În plus, planul mai prevedea un dig de beton pentru apărarea malului râului Argeş în dreptul podului nou şi al staţiei de cale ferată. Satul a fost prevăzut cu 39 de loturi, de 2.000 de metri pătraţi, fiecare cuprinzând câte o casă tip, o curte de acareturi cu grajdurile şi coteţele respective, o fântână, o grădină de pomi fructiferi şi o grădină de zarzavat. În privinţa bisericilor, s-a prevăzut ca ambele lăcaşe existente în comuna Corbeni, declarate monumente istorice, să fie restaurate şi renovate.
Fondurile s-au derulat rapid!
Au fost aprobate, apoi, şi fondurile necesare, în regim de urgenţă. Ministerul de Interne a dat 2,5 milioane de lei, o sumă imensă pentru acele vremuri, când războiul bătea la uşă şi era nevoie de bani pentru Armată. În plus, Ministerul Apărării a aprobat 15 vagoane cu ciment, trei vagoane cu fier, un vagon cu cuie, 1.000 de cazmale, sape şi cuţitoaie, două betoniere şi mai multe roabe şi forje de companie, ce au fost trimise de la depozitul de materiale Găeşti. Prefectura Argeş s-a ocupat de realizarea şantierului şi de organizarea acestuia, din bani proprii.
Prizonierii, plătiţi pentru muncă
Pentru a pune în mişcare ambiţiosul proiect, s-a decis înfiinţarea la Corbeni a unui lagăr de prizonieri. Astfel, 800 de sovietici capturaţi la bătălia de la Odessa au fost mutaţi acolo şi, pe baza unui contract semnat de conducătorii lagărului cu primăria comunei, aceştia au fost scoşi la munca de reconstrucţie a satului. Marele Stat Major arăta, într-un document, şi condiţiile în care se va face angajarea prizonierilor: 150 lei/zi salahorul şi 200 lei/zi meseriaşul, inclusiv hrana, cazarea şi asistenţa sanitară. Vesela pentru prizonieri şi preparatul hranei cădeau tot în sarcina Prefecturii, care trebuia să asigure cazarea şi lucrul separat de populaţia civilă.
Casele au fost personalizate
Arhitectul Richard Bordenache a fost însărcinat cu executarea planurilor de sistematizare şi de construcţie a satului model. El a propus trei-patru tipuri de case, în stil românesc, din care viitorii proprietari puteau să aleagă. Fiecare locuinţă, pe lângă număr, era identificată după o pictură sau un basorelief: “Casa cu păun”, “Casa cu floarea-soarelui”, “Casa cu cloşcă”, “Casa cu cerb”, “Casa cu cocoş”. Pe 17 octombrie 1943 au fost inaugurate, oficial, primele construcţii, printre participanţii la eveniment numărându-se miniştri şi personalităţi din Bucureşti, alături de preşedinta Consiliului de Patronaj, Maria Antonescu, soţia mareşalului Ion Antonescu. Prizonierii ruşi au ridicat o aşezare model, o minune a acelor vremuri: 11 vile, reţea electrică în toată aşezarea, un spital cum puteai găsi doar în Germania. În vile s-au mutat cei ale căror case fuseseră distruse de ape, măsura considerată drept despăgubire dată de guvernul acelui timp. După numele ctitorului şi în cinstea acestuia, satului-model i s-a spus Antoneşti, deşi numele oficial este de Poienari.
