3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Scandal în rândul profesorilor! Nu și-au primit salariile!

Alte Știri

Mai mulți profesori din Câmpulung și localitățile limitrofe nu și-au primit luna aceasta salariile, întârzierea fiind de câteva zile deja. Astfel de situaţii au mai existat şi în alţi ani şcolari pe final de an calendaristic, însă s-au cerut bani de la Ministerul Educaţiei pentru drepturile salariale. Deocamdată, nu se ştie când se vor putea face plăţile.

Practic, salariile se plătesc până în data de 15 a lunii. Câmpulungul are, spre exemplu, ca date planificate, zilele de 11 şi 12.  Banii vor veni, cu siguranţă, din moment ce Ministerul Educaţiei a cerut cât e totalul şi fiecare şcoală a transmis cât e necesarul de drepturi salariale inclusiv plată de hotărâri judecătoreşti până la sfârşitul anului. În fiecare an au mai fost probleme până s-au făcut ultimele rectificări.

Cel mai probabil, toată procedura va dura fiindcă rectificarea bugetară trebuie mai întâi făcută, apoi banii repartizaţi în Argeș de unde sunt împărţiţi primăriilor care, la rândul lor, îi virează şcolilor.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie