Schema de ajutor dedicată industriei cinematografice, un succes la numai șase luni de la lansarea oficială!
Viceprim-ministrul Ana Birchall a participat marți, 2 aprilie 2019, la Conferința „Dezvoltarea sustenabilă a industriei cinematografice din România”, care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului în prezența a numeroși reprezentanți din domeniul cinematografiei.
Conferința a oferit prilejul unui schimb de opinii între reprezentanții Guvernului și beneficiarii de până acum ai schemei de ajutor de stat.
Cu această ocazie, Ana Birchall a prezentat mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă, subliniind succesul pe care l-a înregistrat programul de sprijin al cinematografiei, în primele șase luni de când a fost lansat. ”Rezultatele de până acum ale schemei de ajutor de stat, reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 421/2018, vorbesc de la sine. În anul 2018 am încheiat 19 Acorduri de finanţare, în valoare de 147,3 milioane de lei, din cele 232 milioane de lei alocate. În sesiunea acestui an am încheiat 15 Acorduri de finanţare, în valoare de 73,1 milioane de lei, ceea ce înseamnă 31,4% din bugetul total, egal cu cel din anul anterior. România a făcut și poate face în continuare performanţă în domeniul celei de-a șaptea arte. Determinarea și talentul noii generații din industria cinematografică, experiența și măiestria celor care i-au îndrumat în acest domeniu, zecile de premii obținute la cele mai importante festivaluri de film, la Cannes sau la Berlin, au motivat decizia Guvernului de a institui un instrument de sprijin care să pună în valoare potențialul de care România dispune în acest domeniu”, a declarat viceprim-ministrul Birchall.
Vicepremierul a subliniat că prin acest instrument de sprijin, ”Guvernul României a facilitat coproducții cinematografice având în distribuţie actori cu mare priză la public, care au contribuit la promovarea identității noastre culturale, oferind totodată o vizibilitate sporită României, locurilor sale frumoase şi oamenilor ei, la fel de frumoşi”.
Totodată, Ana Birchall a afirmat ca schema de ajutor dedicată industriei cinematografice se înscrie în obiectivele Programului de guvernare, care pun accent pe stimularea investiţiilor, crearea unui mediu de afaceri prietenos pentru investitori, dar şi pe utilizarea avantajelor competitive ale României. ”Investițiile în industria cinematografică sunt absolut necesare, așa cum, la fel de importante sunt identificarea de soluții pentru simplificare administrativă, coerență și complementaritate în accesarea diferitelor surse de finanțare, care să asigure accesul la dezvoltarea de creații și producții audio-vizuale de succes. Prezența în sală a reprezentanţilor Guvernului şi ai mediului de afaceri reprezintă o garanție a dorinţei ambelor părți de colaborare, astfel încât să ne bucurăm în continuare de rezultate foarte bune pentru industria cinematografică, spre satisfacția publicului cinefil”, a evidențiat viceprim-ministrul român.
În final, Ana Birchall a transmis felicitări Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză şi Comisiei de Film din România, care se ocupă de implementarea schemei de ajutor de stat, și a mulțumit tuturor celor care au contribuit la succesul de până acum al programului instituit de Guvern.