Sclipirea unei câmpulungence! A făcut înconjurul lumii!
Mădălina Stoica-Blanchard, originară din Câmpulung avea 19 ani și o diplomă de pedagog în buzunar. Pe vremea când a emigrat în Statele Unite.
A învățat limba engleză ca baby-sitter, din poveștile pe care le citea copiilor.
Sclipirea unei câmpulungence! A făcut înconjurul lumii!
Dar lucrurile nu putea să se termine așa, iar Mădălina trebuia să ajungă la Paris unde avea să-l întâlnească pe Julien, bărbatul care a convins-o să renunțe la visul american și să se întoarcă în Europa. Iar el a renunțat la cariera de neurobiolog și s-a lansat în lumea parfumurilor cu JUL ET MAD.
Am întâlnit-o la Obsentum, în cadrul evenimentului Creators Talk: 2019 Trends, alături de alți 5 parfumieri de nișă din Europa.
Povestea întâlnirii tale cu Julien pare un film: ea lua cina la o terasă din Paris, el trecea pe trotuarul de vizavi. Ea reține culoarea cămășii, dar și ochii albaștri, iar toată secvența capătă alt sens când el se împiedică.
Da, da. Cămașa bleu, ochii albaștri. Și era și bronzat, ceea ce îi scotea ochii și mai bine în evidență.
Eu aveam, ca orice femeie, un admirator în America, dar nu mi se părea nimic serios. Nu vorbea franceză și nu avea prea multe de spus. (râde)
Serios acum, eu eram acolo cu treabă. Iar la New York, ca orice fată, aveam un admirator. Dar se pare că nu a contat. Dar lucrurile aveau să stea altfel.
Ni s-au intersectat privirile. El a trecut strada, să mă vadă mai de aproape și, uitându-se la mine, a crezut că era deja pe trotuar și s-a împiedicat. A făcut o reverență cum s-ar zice, nu a căzut.
Sclipirea unei câmpulungence! A făcut înconjurul lumii!
Am zâmbit amândoi, el și-a continuat drumul, iar eu cina. O jumătate de oră mai târziu am terminat și m-am ridicat să plec. Dar îl văd iarăși, pe trotuarul celălalt, venind din sens opus. A fost o coincidență extraordinară.
Aveam să aflu că el era cu niște prieteni și se duceau la un restaurant, să caute o cremă de zahăr ars faimoasă. Întâmplarea a făcut ca el să rămână puțin în urmă și să ne intersectăm privirile.
Eu am început să merg în urma lui, iar el, văzându-mă în spate, mergea, se mai uita înapoi. Și, la un moment dat, nu știu ce m-a determinat, acum sigur n-aș mai face așa ceva, i-am spus: „attend!”. Și s-a oprit. Continuarea o găsiți AICI!
