0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Se acordă diplomă de licenţă pentru cunoaşterea alfabetului dactil românesc!

Alte Știri

Limbajul semnelor ar putea deveni limbă oficială, ceea ce înseamnă ca fiecare autoritate publică să asigure un interpret care să ajute persoanele în nevoie să se facă înţelese.

Pentru că nu se găsesc persoane instruite pe piaţa muncii, începând cu anul universitar 2018-2019, Universitatea din Piteşti va organiza un nou program de studii, unul revoluţionar cum l-a numit rectorul Dumitru Chirleşan, și anume „Limbaj mimico-gestual”.

Programul de studii va avea o durată de 3 ani, ca orice alt program de licenţă, şi va fi încadrat, cel mai probabil în Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte. Coordonator va fi preotul Constantin Onu, care derulează deja la UPIT un master în Limbaj mimico-gestual.

Conducerea UPIT se așteaptă astfel ca tinerii să fie interesați în obținerea unei licențe în limbajul mimico gestual în condițiile în care, conform cerințelor europene, autorităţile publice vor fi obligate să asigure un interpret care să ajute persoanele cu deficienţe de auz să se facă înţelese şi să înţeleagă ce li se comunică.

 

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie