Se anunță o ședință ordinară cu scântei! Toate acestea din cauza unui proiect de hotărâre care a strârnit reacții în rândul PSD-știlor, mai degrabă consilierul local Nicolae Dumitrescu a apărut în presa scrisă cu unele reacții negative cu privire la organizarea Festivalului Toamnei Muscelene în Câmpulung.
Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Câmpulung, judeţul Argeş, în şedinţă ordinară în data de 29.09.2016, orele 16.00, cu următoarea ordine de zi:
1. Proiect de hotărâre privind virarea de credite si rectificarea bugetului pe venituri si subventii.
2. Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Câmpulung, prin Consiliul Local al Municipiului Câmpulung cu SC Palmyra Events SRL, în vederea organizării în parteneriat a evenimentului „Festivalul toamnei muscelene”.
3. Proiect de hotărâre privind implementarea la nivel local a unui proiect in cadrul Programului Operational Capital Uman Axa prioritara 5- Dezvoltarea locala plasata sub responsabilitatea comunitatii, Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea saraciei si a oricarei forme de discriminare, Prioritatea de investitii 9.vi.: Dezvoltare plasata sub responsabilitatea comunitatii, Obiectivul specific 5.1: Reducerea numarului de persoane aflate in risc de saracie si excluziune sociala din comunitatile marginalizate (roma si non-roma) din orase cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populatie apartinand minoritatii roma, prin implementarea de masuri/operatiuni integrate in contextul mecanismului de DLRC.
4. Proiect de hotărâre privind acordarea avizului de principiu în vederea organizării de către Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” în perioada 1-7 iunie 2017 a Concursului Internaţional pentru elevi de liceu „MOOT COURT EUROPA 2017”.
5. Proiect de hotărâre privind recalcularea chiriei pentru locuinţele ANL din str. Carpaţi, nr. 91, bl. D22, sc.B si C si str. Carpaţi, nr.93, bl.A, A1, B şi B1, titularilor care au implinit varsta de 35 ani pentru anul 2017.
6. Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L.nr.154/29 12 2015.
7. Proiect de hotărâre privind introducerea in Programul de lucrari al S.P.A.D.P.P.pentru anul 2016 a unor obiective în vederea aşternerii de covoare asfaltice.
8. Proiect de hotărâre privind renunţarea la proiectul „Dezvoltarea infrastructurii turistice a Municipiului Câmpulung prin reabilitarea zonei istorice şi de agrement Complex Parc Kretzulescu” în forma în care a fost elaborat şi întocmirea unor noi documentaţii tehnice pe obiective distincte.
9. Proiect de hotărâre privind înstrăinarea prin licitaţie publică a unui spaţiu situat în Policlinica Stomatologică din str. Nae Leonard, nr.2B.
10. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de functii şi organigramei la Spitalul Pneumoftiziologie Campulung.
11. Proiect de hotărâre privind inchirierea directa a unui teren, str.Fraţii Goleşti, nr.14, bl.A6a.
12. Proiect de hotărâre privind inchirierea directa a unui teren, str.Emil Gârleanu, nr.4, bl.13.
13. Proiect de hotărâre privind constituirea dreptului de superficie în favoarea S.C.EUROPA TRANS GLOBAL SRL.
14. Proiect de hotărâre privind recomandarea către Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional „Dinicu Golescu” de acordare a unei burse de performanţă pentru elevul Oncescu Costin-Andrei.
15. Proiect de hotărâre privind completarea şi desemnarea reprezentantilor Consiliului Local al Municipiului Campulung in consiliile de administratie ale unor unitati de invatamant preuniversitar de stat din municipiul nostru.