4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Se caută mii de medici, jurişti, psihologi, biologi şi IT-işti…

Alte Știri

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că vrea să ocupe prin concurs peste 2000 posturi de medici, jurişti, psihologi, biologi, specialişti IT şi de comunicaţii. Asta după ce mai marii din Armată au solicitat şi Guvernul a aprobat, prin Memorandum, încadrarea, în total, a aproximativ 6400 de posturi vacante, militare şi civile.

Din acestea peste 2500 de posturi au fost solicitate pentru instruirea soldaţilor profesionişti. Restul de aproape 4.000 de posturi libere sunt dedicate personalului de medie sau înaltă calificare din care, aproximativ 1900 de funcţii vor fi ocupate după repartizarea celor care finalizează în anul 2018 cursurile instituţiilor militare de învăţământ.

Cu toate astea, pentru că Ministerul Apărării Naţionale are capacităţi limitate (sau chiar inexistente) de formare profesională în sistem propriu a medicilor, juriştilor, psihologilor, tehnicienilor IT şi de comunicaţii, instituţia va recurge şi la încadrările directe, din viaţa civilă, prin concurs, a peste 2.000 de specialişti. Aceştia urmează să fie încadraţi în toate categoriile de forţe (terestre, aeriene şi navale), dar şi în comandamente şi structuri specializate pe domenii distincte.

Ce salarii şi alte beneficii vor avea cei care aplică pentru posturile de ofiţeri

Conform unei ultime grile de salarizare a MApN, faţă de anul trecut, salariile în Armată au crescut cu 15-20 la sută pentru aproape toate funcţiile. În acest moment, solda lunară se compune dintr-o parte fixă alcătuită din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda de comandă şi o parte variabilă compusă din indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale. Pentru corpul ofiţerilor salariile sunt de 2.271 de lei pentru un tânăr locotenent, 3.147 de lei pentru un căpitan şi 3.815 de lei pentru un maior.

Apoi un locotenent-colonel este remunerat cu 4.663 de lei, iar un colonel cu 6.025 de lei.La capitolul beneficii materiale pot fi încadrate din acest an şi diurnele duble pe care militarii la încasează în comparaţie cu alţi bugetari.

Astfel dacă pleacă la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă angajatul beneficiază, pe perioada executării acestor tipuri de misiuni,de suma zilnică de 85 de lei. Apoi, tot din acest an, militarii pleacă în concedii pe banii lor, urmând ca la întoarcere să deconteze cheltuielile în limita sume de 1.450 de lei.

Citeste mai mult: adev.ro/p7cdo2

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie