Se dau banii înapoi pe asigurări! Cine poate primi sumele integrale. Tribunalul București a confirmat vineri insolvența companiei de asigurări Euroins. Constatată de Autoritatea de Supraveghere Financiară printr-o decizie în luna martie, a anunțat organismul de supraveghere financiară. Sentința nu este definitivă, dar este executorie. Polițele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi.
Euroins a intrat în faliment. Decizia a fost luată vineri, de Tribunalul Bucureşti, la cererea Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF). În acest acest context, autoritățile au explicat că poliţa mai este valabilă 90 de zile. Iar românii îşi pot recupera banii în acest timp.
Se dau banii înapoi pe asigurări! Cine poate primi sumele integrale
Autoritatea mai precizează că „atât persoanele care au suferit daune acoperite de polițe de asigurare emise de Euroins România (atât daune provocate de terți asigurați RCA la societate, cât și daune acoperite de alte tipuri de asigurări), cât și clienții societății, care solicită returnarea parțială a primei de asigurare, se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA)”.
Primul pas din procedura de faliment va fi stabilirea masei credale, identificarea, evaluarea activelor şi vânzarea acestora şi, nu în ultimul rând, identificarea tuturor surselor suplimentare de venituri pentru a ajunge la etapa distribuirii sumelor către creditori.
Judecătorul a stabilit un termen până la care toţi creditorii care au înregistrat creanţe vor putea depune cereri de înscriere la masa credală.
Astfel, termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este 24 iulie 2023, termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 4 august 2023 şi termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 28 august 2023. Data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor va fi 10 august 2023.
„În acest context, potrivit legislației în vigoare, A.S.F. anunță că polițele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi, respectiv până la data de 8.09.2023 (exceptând polițele de garanții, pentru care termenul de valabilitate este de 150 de zile și se împlinește la data de 7.11.2023).
După împlinirea termenelor de mai sus, polițele emise de Euroins România încetează de drept și, prin urmare, este necesară încheierea unor polițe noi”, a transmis Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), într-un comunicat. Continuarea o găsiți AICI.