Se deschid porțile la aeroportul din Brașov! Consiliul Județean (CJ) pregătește un show aviatic, împreună cu Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă, la Aeroportul Brașov, deși nu este operațional încă.
Se va întâmpla pe 1 iunie 2019, când va avea loc Ziua Porților Deschise, pentru ca brașovenii să vadă în ce stadiu sunt lucrările. Anunțul a fost făcut de președintele CJ, Adrian Veștea, într-o conferință de presă care a avut loc la Făgăraș, vineri seara.
„Vom gândi mai multe evenimente, show-uri aviatice, foarte multe activități, chiar și un eveniment muzical va avea loc acolo”, spune Veștea.
Brașovenii vor putea, astfel, să vadă în ce stadiu sunt lucrările la cel mai așteptat aeroport din România, încă neoperațional.
Începând de anul trecut au fost construiți 30.000 mp de căi de rulare și apron, 11.000 de metri liniari de canalizare, s-au executat lucrări la iluminatul pistei și la o parte din balizaj. A fost semnat contractul și pentru alte proiecte.
„Avem în implementare cele 9 obiecte: clădire energetică, gospodărie apă, remiză PSI, platforma antisuflu și celelalte obiecte care sunt în studiul de fezabilitate, sunt în etapa de proiectare, urmând cât de curând să dăm și ordinul de începere pentru construcție”, a adăugat Adrian Veștea.
Contractul pentru terminal, în valoare de 40 de milioane de euro, ar urma să fie semnat după Paști, iar construcția ar putea începe chiar anul acesta, potrivit autorităților.
Aeroportul ar trebui finalizat și să devină operațional în 2020, însă nu se știe sigur dacă se va și întâmpla asta.