Inspectoratul de Poliție Județean Argeș desfășoară permanent activități pentru pentru combaterea braconajului arheologic şi a traficului cu bunuri culturale, atât în misiunile de zi cu zi, cât și prin organizarea de acțiuni și controale tematice.
În luna iunie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, poliţiştii Serviciului Investigații Criminale Argeș, în colaborare cu specialişti din cadrul direcţiilor pentru cultură, au efectuat controale de specialitate la agenţi economici autorizați să comercializeze detectoare de metale, precum și la societăţi comerciale și în locuri publice cunoscute ca piaţă de desfacere a bunurilor culturale.
Acțiunile au vizat combaterea braconajului arheologic şi a traficului cu bunuri culturale rezultate din acesta, în special prin intermediul platformelor de vânzări online, precum şi pentru prevenirea distrugerilor produse patrimoniului cultural.
Poliţiştii au constatat 2 infracţiuni de vânzare sau oferire de vânzare a detectoarelor de metale, fără autorizație, și au ridicat în vederea continuării cercetărilor 2 detectoare de metale deținute contrar dispozițiilor legale.
În temeiul O.G. 433/2000 persoanele fizice sau juridice care intenționează să achiziționeze și/sau să comercializeze detectoare de metale trebuie să obțină, în prealabil autorizația inspectoratului de poliție al județului, respectiv a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz sediul, și să se înregistreze la aceste unități.