-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Se întâmplă ceva unic la Câmpulung Muscel. În orașul lui Tudor Mușatescu, scoateți pălăria

Alte Știri

Se întâmplă ceva unic la Câmpulung Muscel. În orașul lui Tudor Mușatescu, scoateți pălăria. Evenimente menite să anime orașul și să-l reconecteze cu iubitorii de cultură. CHAPEAU, MUSCEL! se desfășoară în perioada 7-22 septembrie și, în această primă ediție, aduce în oraș concerte, spectacol, expoziție, proiecție de film și atelier de circ.

CITEȘTE ȘI. Ce s-a întâmplat cu celebrul hotel Muscelul. Singurul din Câmpulung Muscel

În orașul lui Tudor Mușatescu, un grup de artiști a avut acum câțiva ani ideea să scoată în oraș câmpulungenii la o paradă a pălăriilor. Amintind de perioada de glorie a Muscelului din interbelic – atunci când, din cauza aglomerației, bulevardul central primea denumirea de “Bulevardul Pardon” – CHAPEAU, MUSCEL! prinde viață anul acesta ca inițiativă de revitalizare culturală.

CITEȘTE ȘI. Castrul Jidova aflat în Patrimoniul UNESCO găzduiește revolte barbare care vor zgudui toate frontierele

Proiectul vine în completarea agendei culturale locale, oferind anual câmpulungenilor și vizitatorilor orașului evenimente culturale, activități socio-educative și inițiative menite să pună în valoare bogatul patrimoniu local și natural al orașului.

Evenimentul-cheie al proiectului este parada anuală a pălăriilor, un prilej de reconectare a comunității, iar “le chapeau” devine laitmotiv pentru o paletă largă de manifestări stradale (circ contemporan, concerte acustice în zone pietonale, instalație de artă, proiecție de film în aer liber, expoziție stradală, spectacol etc.), dar și pentru rezidențe, colaborări și ateliere.

CITEȘTE ȘI. Furtuni electrice. Zilele din septembrie când au loc în România

CITEȘTE ȘI. VIDEO. La pas prin fabrica Holcim. Cum e în producție! Imagini rare

Ediția-pilot se desfășoară în parcul central și aduce la Câmpulung două evenimente în parteneriat cu Institutul Francez din România: expoziția după lucrarea de bandă-desenată “O lume nesfârșită” de C. Blain și J. Jancovici sâmbătă 7 septembrie, pentru cei curioși să înțeleagă mai bine relația dintre energie, resurse, mediu și climă; și proiecția filmului documentarMergând pe apă” regia Aïssa Maïga, sâmbătă 14 septembrie, despre viața unei comunități din nordul Nigerului și modul în care gestionează apa de care dispune.

CITEȘTE ȘI. Ce se întâmplă cu toate pensiile sub 3000 de lei, de la 1 octombrie în România

Se întâmplă ceva unic la Câmpulung Muscel. În orașul lui Tudor Mușatescu, scoateți pălăria

Duminică, 15 septembrie, Școala de Circ Timișoara ne vizitează cu un atelier de jonglerie creativă (ora 10:30) și cu spectacolulRogier&Rossa” (ora 17:00), în timp ce primul concert din program se va ține duminică, 8 septembrie, cu o fanfară belgiană “punk” de neratat: “KermesZ à l’Est” (ora 18:00).

CITEȘTE ȘI. Căutați în buletinul vostru data când expiră. Întrebați pe apropiați dacă au la fel. Ce trebuie să știe toată lumea

Al doilea concert va fi în data de 22 septembrie, la ora 18:00, cu “Music ON Jazz Quartet” din Sibiu. Tot în această duminică, ultima zi a ediției 2024, participanții la eveniment vor putea viziona în parc o lucrare de “realitate augmentată” creată de artista locală Ioana Nicoară în cadrul instalației multimediaDulceața de cireșe”, iar de la ora 17:00 sunt așteptați în Grădina Publică toți aceia care doresc să participe la Parada Pălăriilor!

CITEȘTE ȘI. Mitul Lasconi. Drumurile din Câmpulung sunt ca cele din Bulgaria

Cu potențial de a deveni un carnaval creativ, evenimentul final invită toți locuitorii  Câmpulungului să își pregătească în fiecare an pălăriile (fie vechi sau nou-nouțe, fie decorate de ei înșiși într-un mod cât mai creativ) pentru o zi specială dedicată unei promenade colective.

CITEȘTE ȘI. La Câmpulung Muscel îți schimbi situația amoroasă cu anunțurile uluitoare din Facebook. Prietenii sharuiesc la greu

Pentru această zi de rendez-vous al comunității locale este vizată zona centrului vechi, cu Bulevardul “Pardon” și Grădina Publică “Merci”, de unde și titlul proiectului de inspirație francofonă. Iar exclamația “Chapeau, Muscel” devine un omagiu pentru vechiul oraș al cărui potențial deosebit este dat deopotrivă de istorie, cultură, arhitectură și natură.

Nu în ultimul rând, prin apel la arte și practici creative, acest proiect de revitalizare culturală urmărește creșterea coeziunii sociale și a stării de bine a comunității, precum și combaterea izolării, antrenând schimbare comunitară în jurul unui brand de oraș creativ.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie