Se poate și pe Bulevardul Pardon! Sugestia unui jurnalist. În ziua de 8 Februarie 1960 au fost instalate primele opt stele comemorative în celebrul bulevard Hollywood Walk of Fame.
Câmpulungul în data de 10 Februarie a câștigat un proces foarte important, pentru tot ceea ce este el ca oraș. Pentru un oraș de munte, turistic.
CITEȘTE ȘI. S-a întâmplat pe 10 februarie în Câmpulung
Pe 10 februarie 1925 prin înalt decret regal Câmpulungul devine stațiune climaterică datorită condițiilor naturale și este listată alături de Davosul elvețian în publicațiile europene.
Anul acesta se împlinesc 98 ani… și așteptăm Centenarul învățându-ne copiii despre valori istorice ale locului ce nu trebuie uitate…
Hollywood Walk of Fame cuprinde astăzi mai mult de 2.500 stele de mozaic și alamă. Încorporate în trotuare de-a lungul Hollywood Boulevard și Vine Street, în Hollywood, California.
Stelele sunt monumente publice care poartă numele unor actori, muzicieni, regizori, producători, grupuri muzicale și teatrale, personaje fictive, etc devenite celebre.
Walk of Fame este o destinație turistică populară. Cu 10 milioane de vizitatori în 2003.
Având în vedere că celebrul, pentru români, bulevard „Pardon” din Câmpulung Mușcel este într-un proces de refacere totală, există propunerea de inserție a unor astfel de monumente comemorative pe noile trotuare.
Ar fi un bun prilej de recunoaștere publică a meritelor personalităților uriașe care au onorat cu prezența frumosul oraș mușcelean. O fostă capitală a Țării Românești.