Serviciul Județean de Ambulanță Argeș organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, din cadrul Compartimentului pentru consultații medicale de urgență la domiciliu și transport sanitar asistat, după cum urmează: asistent medical debutant PL, generalist la Substaţia de Ambulanţă Rucăr; asistent medical debutant PL, generalist la Substaţia de Ambulanţă Câmpulung; asistent medical debutant PL, generalist la Substaţia de Ambulanţă Mioveni.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- posesor de diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalate conform H.G.R. nr. 797/1997 privind echivalarea studilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976- 1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare;
- 6 luni vechime în specialitate;
- certificat de membru eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, avizat (pentru cine desfăşoară activitate);
- asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă (anul 2016).
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 10 octombrie 2016, ora 14.00: termenul limită de depunere a dosarelor 17 octombrie 2016, ora 11.00: proba scrisă 20 octombrie 2016, ora 11.00: proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș din Piteşti, str. Dr. Ana Aslan, nr. 1, Judeţul Argeş, telefon: 0248/285.740.