O femeie din Câmpulung, a picat în faţa Primăriei, pe caldarâm şi a murit. Unele persoane aflate în zonă la acel moment au spus că au văzut-o pe femeie mergând agale. Mânca ceva. A făcut câţiva paşi şi chiar în faţa geamului primarului municipiului şi-a dat sfârşitul.
Femeia, se pare că este din cartierul Vişoi şi ar avea 5 copii, care acum au rămas, în prag de sărbători, fără părintele care le-a dat viaţă.
Martorii incidentului au sunat imediat la 112 şi la faţa locului au ajuns poliţiştii de la Locală, cei de la Naţională, dar şi o ambulanţă şi un echipaj SMURD.
Cadrele medicale au încercat zeci de minute să o resusciteze, însă, fără succes. Nu au mai putut decât să declare decesul bietei femei.
Trupul neînsufleţit a rămas pe caldarâm timp bun, aşa cum spuneam chiar sub geamul primăriţei Lăsconi, acoperit şi păzit de un poliţist de la Locală.
Trupul neînsufleţit a fost preluat de echipajul de la SML, unde a şi fost transportat în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei reale a decesului.
Poliţiştii musceleni au deschis un doasr de cercetare în acest caz.