4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Și frumos, și deștept! Băiat de primar de nota 10!

Alte Știri
Absolvenții promoției 1983 au inițiat un site din respect față de școala căreia îi datorează o parte din realizările lor. Creat cu acordul conducerii Colegiului Național Dinicu Golescu, site-ul își propune să facă posibilă decernarea premiilor “Bursa Seniorilor”, premii menite să răsplatească străduința elevilor și să-i stimuleze în atingerea excelenței în școală și în afara ei.
Vlad Toader este fiul primarului din Lerești. A fost recompensat cu premiul III în valoare de 500 de lei, pentru meritele deosebite obținute la învățătură. Vlad Toader a reușit să termine clasa a XI-a cu media generală 10. Vlad a vorbit despre el celor care se ocupă de Bursa Seniorilor și prin descrierea de mai jos i-a convins că merită cu adevărat premiul obținut.

 ,,Numele meu este Vlad, am 18 ani și de o mie de ori mai multe vise. Întotdeauna mi-a fost greu să mă autodescriu. Deși singura persoană care mă cunoaște cu adevărat sunt chiar eu, sunt momente în care trebuie să spun câteva cuvinte despre mine, și nu știu cu ce să încep. Sunt o persoană timidă, însă încerc să fac cât mai multe lucruri care să mă scoată din zona de confort. Apreciez enorm oamenii care nu se grăbesc să mă judece, care încearcă să mă cunoască, să mă înțeleagă. Cred în prietenie, deși, în ziua de astăzi, și prietenia a devenit un lucru relativ; sunt recunoscător pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit sau pe care i-am avut, la un moment dat, alături de mine, pentru că fiecare interacțiune socială, și fiecare persoană întâlnită, m-au modelat în omul care sunt astăzi.

HOBBIURI: 

De-a lungul timpului, am încercat nenumărate activități, în special sportive, însă doar câteva mi-au captat interesul: înotul, mersul pe bicicletă și hiking-ul (organizarea de drumeții). În fiecare zi, încerc să învăț un lucru nou. Am dezvoltat o pasiune pentru limbile străine, în special pentru limba engleză; prefer să vizionez filmele, serialele, și să citesc cărți în limba engleză. De asemenea, am participat și la un atelier de limbă chineză, iar recent m-am hotărât să încep să învăț limba coreeană, de unul singur. Îmi place să fiu la curent cu știrile din întreaga lume, în special din domeniul politicii, iar uneori aleg să mă relaxez uitându-mă la diferite dezbateri politice. Sunt în special atras și de domeniul IT, lucru care m-a și determinat să aleg profilul matematică-informatică intensiv, descoperindu-mi astfel o pasiune: designul grafic (graphic design); până acum, am creat postere, afișe și pliante pentru diverse evenimente.

DESPRE MÂNDRIA DE A FI ELEV AL LICEULUI:

Nu pot să fiu decât mândru de faptul că sunt elev al Colegiului Național “Dinicu Golescu”, deoarece acest colegiu este un așezământ de prestigiu, cu o istorie de 125 de ani, presărată atât cu momente de glorie, cât și de sacrificiu. Urmând cursurile acestui colegiu, am ocazia de a fi îndrumat de profesori de renume, implicați, muncitori, dascăli ce au călăuzit numeroase generații ale căror absolvenți au importanță în diferite domenii, de la IT la literatură, de la medicină la arte, etc. Un alt motiv pentru a fi mândru că sunt elev al liceului este faptul că acesta este o unitate de învățământ de unde au absolvit mari personalități cu nume rezonante în istoria țării: Tudor Mușatescu, Ion Barbu sau Dimitrie Ionescu-Berechet.

FAPTE ȘI COMPORTAMENTE REMARCABILE:

Am participat ca voluntar în diferite proiecte, dintre care: proiectul de curățare “Let’s Do It, Romania!”, organizat la nivelul întregii țări, în data de 15 septembrie 2018, proiectul “Treasure Hunt”, organizat de echipa Leolution Câmpulung în data de 29 iunie 2019, și alte proiecte desfășurate în cadrul liceului. De asemenea, am făcut parte din echipa care a reprezentat atât Colegiul Național “Dinicu Golescu”, cât și România, la cea de-a doua mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ “The Unifying Power of Arts” (“Puterea Unificatoare a Artelor”), ce a avut loc în Skopje, Macedonia, în perioada 11-15 februarie 2019. Fiind parte din acest proiect, am avut ocazia să interacționez cu tineri din 4 țări diferite (Lituania, Turcia, Macedonia și Croația), dezvoltându-mi abilitățile de comunicare, vorbit în public și lucru în echipă.

OLIMPIADE ȘCOLARE:

De-a lungul anilor, am participat la diverse olimpiade și concursuri școlare, dintre care voi aminti: participarea, în fiecare an școlar, la faza județeană a Olimpiadei de Limba Engleză; premiul 1 la Concursul Regional de Utilizare Software “Profi Excel”, ediția 2018; mențiune la faza națională a concursului din cadrul proiectului “Stop Bullying-ului”, ediția 2018, secțiunea Compoziție plastică prin mijloace digitale (video); premiul special la concursul din cadrul Proiectului educațional “Viitor pentru tine”, tema “School Fashion Style”, ediția 2019; participarea la Concursul Județean de Traducere “Translating the world”, ediția 2018. În clasele V-VIII, am participat la nenumărate concursuri și olimpiade: Concursul Județean de Limba Engleză – premiile I și II, Olimpiada Județeană de Limbi Romanice – limba franceză – premiul II și mențiune, participarea la Olimpiada Județeană de Istorie, precum și alte concursuri.

 COMPETIȚII SPORTIVE: 

Am participat la prima ediție, din anul 2014, a concursului de natație “Cupa Verii”.

 MANIFESTĂRI LITERAR ARTISTICE: 

Până în prezent, nu am participat la nicio manifestare literar-artistică.

 PROIECTE DE CERCETARE: 

Nu am avut ocazia să particip la niciun proiect de cercetare, însă mi-ar plăcea să iau parte la unul.

 SITUAȚIA MATERIALĂ: 

Provin dintr-o familie cu o situație materială bună, ambii părinți având un loc de muncă stabil.”

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie