Duminică, 4 octombrie, la sala Teatrului Naţional de Operetă din Bucureşti a avut loc Conferinţa Naţională a Femeilor Social Democrate. OFSD Argeş a fost reprezentată la acest important eveniment de o delegaţie formată din 15 persoane condusă de către deputatul Simona Bucura Oprescu, preşedintele organizaţiei judeţene de femei. Cu această ocazie au fost alese noi structuri de conducere, În Consiliul Naţional al OFSD se regăsesc acum din partea judeţului Argeș deputatul Simona Bucura Oprescu, care a fost aleasă în funcţia de vicepreşedinte, şi Tatiana Preduţ, Liliana Turturoiu, Monica Cotenescu, Maria Dobrea, Cristina Popa și Georgiana Drăghici.
De asemenea, au fost stabilite principalele direcții de acțiune ale OFSD pentru perioada următoare. Astfel, printre obiectivele OFSD se numără consolidarea structurilor OFSD, susținerea principiului egalității de șanse și tratament egal între femei și bărbați, consilierea și sprijinirea femeilor care au dificultăți în câmpul muncii, elaborarea de pachete legislative pentru sprijinirea familiei și a copiilor, lupta împotriva violenței și abuzului față de femei. De asemenea, creșterea numărului de femei care vor candida în alegerile locale și parlamentare de la anul și a celor care vor accede în funcții de decizie politică și administrativă este un alt obiectiv prioritar al OFSD.
Prezent la lucrările Conferinței, președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări că rolul femeilor în politică va crește.
“Vreau să vă asigur că printre alte obiective ale mele este şi obiectivul de a promova, într-adevăr, valorile atât în partid, cât şi în afara partidului, în societatea românească, şi de asemenea să vă asigur că Organizaţia de Femei a Partidului Social Democrat va avea toată susţinerea noii conduceri a Partidului Social Democrat, dar vă şi cer să vă implicaţi mai mult. Simpla alocare a unor locuri pe listă nu este suficientă. Aveţi un potenţial inimaginabil, aveţi o forţă inimaginabilă pe care vreau s-o folosiţi, vă rog să încurajaţi toate colegele dumneavoastră să se implice în politică, să se implice în actul decizional şi să se implice într-o acţiune de comunicare mult mai largă cu femeile din societatea românească”, a spus Liviu Dragnea.