3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Singura pârtie de schi, în mediul rural luată cu asalt!

Alte Știri

Singura pârtie de schi, în mediul rural, din județul Argeș, funcționează la Mățău, în comuna Mioarele și este situată la 5 km de Câmpulung Muscel.

Pârtia de Schi de la Mățău s-a deschis pentru public, pentru că zăpada a permis amatorilor acestui sport să iasă pe pârtie la distracție. Pârtia de Schi de la Chilii este siuată pe cel mai înalt deal din județul Argeș, pe Mățău ce are o altitudine de 1.017 metri, oferind o panoramă completă asupra orașului Câmpulung dar și a Munților Iezer-Păpușa.

Se află la doar 5 km de Câmpulung, în acest sens atât locuitorii orașului cât și cei din zonele apropiate pot alege Pârtia de Schi, de la Mățău, ieșirea fiind mai puțin costisitoare decât la cele de la Brașov.

Pârtia Chilii este deschisă, iar tarifele de acces sunt 70 lei/ adult şi 40 lei/ copii. Schiuri se găsesc de închiriat la cabana de la pârtie. Sunt în număr limitat şi nu se pot face rezervari, funcţionând pe principiul primul venit – primul servit.

Pârtia nu are nocturnă, în schimb dispune de trei tunuri de zapadă, două ratracuri şi o instalaţie de transport pe cablu (aceasta nu acoperă însă toată lungimea pârtiei, având cam 600 metri). Accesul auto se face de pe DN73 Piteşti-Braşov. La Câmpulung se intră pe DJ737 şi se rulează circa 5 km până la Măţău, de unde se face la dreapta pe DC32 până la pârtie.

În această perioadă, cunoscătorii recomandă pentru schi pârtiile din Poiana Braşov (unde a nins din abundenţă şi condiţiile sunt excelente), respectiv cele de pe Valea Prahovei – la acest moment condiţiile nu sunt ideale, însă pe anumite porţiuni se poate schia.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie