România se alătură statelor donatoare care participă la Conferinţa la nivel înalt în privinţa refugiaţilor, ce se va desfășura la Londra în 4 februarie. În acest sens, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se alocă suplimentar bugetului Ministerului Afacerilor Externe suma de 550.000 de lei pentru acordarea ajutorului umanitar de urgență pentru refugiați. Ajutorul umanitar va fi acordat pentru programele coordonate la nivelul Organizației Națiunilor Unite, respectiv Planul pentru pentru Răspuns Umanitar în Siria și Planul regional pentru refugiați și reziliență, instrumente instituționale, de cooperare inter-agenții ONU, instituite ca urmare a amplificării crizei refugiaților. Acordarea ajutorului umanitar are în vedere atât dimensiunea crizei umanitare, cât și nivelul foarte bun al relațiilor bilaterale între statele terțe, care găzduiesc un număr mare de refugiați, și România și angajamentele europene și internaționale ale țării noastre.