Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat un control pe raza comunei Sălătrucu, la o societate comercială cu profil de activitate prelucrare și comercializare material lemnos.
Cu ocazia controlului, polițiștii au stabilit că în perioada 1 ianuarie – 12 ianuarie a.c., societatea în cauză ar fi expediat din depozit peste 74 m.c. material lemnos, cu documente de însoțire fără proveniență legală.
Societatea comercială a fost sancționată contravențional conform Legii 171/2010 cu amendă în valoare de 10.000 de lei, fiind totodată dispusă confiscarea a peste 12.300 de lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos comercializat fără îndeplinirea condițiilor legale.