0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Spitalul Județean de Urgență Pitești, medaliat de DSU

Alte Știri

„Emblema de onoare”, pentru eforturile depuse în combaterea pandemiei

“Emblema de onoare a DSU” va ajunge la Pitești, la Spitalul Județean de Urgență (SJU), în semn de apreciere și respect pentru toate eforturile depuse de conducerea instituției și personalul angajat, de la declanșarea pandemiei COVID-19.

Ieri, 7 aprilie, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Sănătății, un moment marcat de aducerea în prim plan a tuturor eforturilor depuse de personalul întregului sistem sanitar și implicit de cadrele medicale care activează în sistemul medical de urgență, aflate de mai mult de 1 an de zile sub presiunea luptei continue cu noul coronavirus, Departamentul pentru Situații de Urgență și-a exprimat admirația și respectul față de întreaga activitate depusă, în scopul nobil de a salva vieți.

Astfel, pentru contribuția adusă în combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a acordat “Emblema de onoare a DSU” Spitalului Județean de Urgență Pitești, precum și altor instituții sanitare, structuri ale instituțiilor de sprijin, și reprezentanți ai societății civile direct implicate în acțiuni umanitare.

“Mulțumim pentru apreciere și vă asigurăm că personalul din cadrul SJUP va continua să își desfășoare activitatea cu profesionalism și dăruire”. Purtător de cuvânt, Cazacu Cristina

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie