Sâmbătă, 23 iunie 2018, între orele 10.00 și 15.00, în zona Cheile Dâmbovicioarei se va desfășura cea de-a șasea ediție a Concursului de Escaladă Memorialul ”Bebe Nistorescu”, organizat de Consiliul Județean Argeș, în coordonarea Salvamont Argeș, parte a proiectului de promovare „Zona montană a Argeşului şi Muscelului – diversitate si unicitate în România” – anul V de sustenabilitate.
Sportivi din cluburi de alpinism din toată țara își vor testa îndemânarea pe cele 12 trasee de escaladă – cu diferite grade de dificultate – pregătite pe teritoriul Parcului Național Piatra Craiului, în memoria alpinistului Bebe Nistorescu.
Concursul de escaladă ”Memorial Bebe Nistorescu” este o reuniune a cățărătorilor din întreaga țară și are drept scop valorificarea potențialului deosebit pentru practicarea escaladei sportive in zona Cheile Dâmbovicioarei prin amenajarea de rute noi, reamenajarea rutelor vechi și promovarea zonei.
Competiția are trei grade de dificultate: ușor, mediu și dificil, pentru toate categoriile de participanți, și se va desfășura doar pe traseele amenajate special pentru această competiție.Traseele sunt încadrate în 3 paliere de dificultate: 4 trasee ușoare, 4 trasee medii și 4 trasee dificile.
La acest concurs poate participa orice persoană, indiferent dacă este înscrisă sau nu într-un club sau asociație sportivă. Înscrierile se fac în limita a 100 de concurenți, pentru 4 categorii de participanți: adulți (masculin și feminin), juniori (masculin și feminin).