În perioada 25-28 februarie 2015 a.c., în cadrul Targului de Turism al Romaniei (Bucureşti), Federaţia Română de Oină a organizat o campanie de promovare a sportului nostru naţional.
Astfel, în spaţiul rezervat Federeaţiei, a fost amenajat un teren de oină, unde au avut loc demonstraţii pentru toţi cei prezenţi.
Reprezentanţi ai celor mai importante companii de turism din ţară şi străinătate au apreciat, vineri, 26 februarie şi lotul de oină de la Mioveni, care a reprezentat cu cinste oraşul şi clubul.
Lotul a fost format din 8 sportive, care au fost însoţite de reprezentantul secţei, Dumitru Voiculescu şi antrenorul Filofteia Dumitru.
Sportivele din Mioveni au facut demonstraţii din jocul de oină şi au invitat la stand vizitatorii târgului, reuşind să contureze cu mandrie portretul Secţiei de Oină de la Mioveni.