A ÎNCEPUT MASACRAREA MISTREȚILOR! Recompense financiare pentru vânătorii care împușcă mistreții în zonele cu risc de pestă porcină africană. Stimulentele financiare pornesc de la 225 de lei, pentru un porc mistreț găsit mort, și ajung la 400 de lei pentru uciderea unei femele.
Pentru a preîntâmpina extinderea virusului pestei porcine africane, au fost instituite măsuri de control și pentru animalele sălbatice, respectiv, porcii mistreți din zonele în care există focare de pestă porcină africană.
În acest sens, a fost adoptată o hotărâre a Guvernului pentru completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 830/2016 pentru aprobarea Programului național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane, precum și pentru completarea unor acte normative şi pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora.
Astfel, vânătorii, gestionarii fondului cinegetic și persoanele implicate în managementul silvic sau al faunei primesc un stimulent financiar în valoare de 225 de lei pe animal pentru porcii mistreți găsiți morți, bolnavi sau pentru cei împușcați, în vederea stabilirii diagnosticului.
Pentru fiecare porc mistreț mascul vânat în zonă de mare risc, de la care se prezintă probe la laboratoare sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, vânătorii primesc stimulent de 65 de lei, în timp ce pentru fiecare femelă vânată în condițiile pe care vi l-am expus, vânătorii primesc stimulent în valoare de 400 de lei.
Toate aceste sume sunt acordate conform deciziilor grant ale Comisiei Europene.
Se acordă din bugetul ANSVSA și sunt sume care se rambursează în proporție de 75% de Comisia Europeană.
De asemenea, se acordă un stimulent persoanelor fizice care notifică Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene existența unor cadavre de porci domestici, respectiv, existența unor porci domestici care prezintă semne clinice de pestă porcină africană în zonele adiacente drumurilor publice, pe raza teritorială a localităților, în cadrul sau în vecinătatea exploatațiilor și asigură prezența animalului până la prezența până la venirea unui medic veterinar.
În acest caz, stimulentul este de 65 de lei pentru fiecare notificare și se acordă, dacă virusul este confirmat de laboratorul de referință pentru pesta porcină africană.
Fondurile necesare pentru plata acestor stimulente sunt asigurate de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu încadrarea în bugetul aprobat cu această destinaţie.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.