Principalul obiectiv al acţiunilor de control din perioada 1 ianuarie –12 august 2015, al Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş a fost identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale şi luarea măsurilor ce se impun pentru respectarea de...
În conformitate cu prevederile articolului 80 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, timp de...
În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară activitate fără forme legale, ITM Argeş a efectuat un număr de 136 controale. Astfel, la 18 angajatori au fost depistate ca lucrând fără forme legale de angajare un număr de 31...
În urma numeroaselor solicitări adresate instituţiei cu privire la perioada de probă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş informează următoarele:
La încheierea contractului individual de muncă, pentru verificarea aptitudinilor salariatului, se poate stabili o perioadă de probă, aceasta fiind o clauză...
Inspecţia Muncii, în conformitate cu atribuţiile stabilite prin legea de înființare și organizare, verifică și respectarea prevederilor Legii nr.91/2014 privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului. Ziua lucrătoare liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, denumită...
În urma numeroaselor solicitări referitoare la concediul pentru formare profesională, ITM Argeş consideră necesar informarea următoarelor: în afara concediului de odihnă anual sau concediului fără plată, salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concediu pentru formare profesională care...
În urma numeroaselor sesizări adresate instituţiei referitoare la obligaţiile angajatorilor de a supraveghea starea de sănătate a lucrătorilor, ITM Argeş revine cu următoarele informaţii: Toţi angajatorii, atât din sectorul public cât şi din cel privat, trebuie să se afle...
În urma sesizărilor primite de ITM Argeş referitoare la neacordarea de către angajator a pauzelor de masă, respectiv nerespectarea dispoziţiiilor referitoare la repausul zilnic, instituţia informează următoarele: Potrivit prevederilor art. 133 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare,...
În urma atenţionării meteo cod galben pentru judeţul Argeş, în zilele de 07.06 şi 08.06 „vremea va deveni caniculară cu temperaturi ce vor atinge frecvent 35º-38ºC”, ITM Argeş precizează că pentru asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în muncă se aplică...
Potrivit prevederilor legale în vigoare-Legea 53/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul Muncii), concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual...