Stațiune turistică din Muscel, unde mistreții se plimbă pe străzi! Comuna argeșeană Dâmbovicioara a fost atestată în luna martie a anului trecut ca stațiune turistică de interes național.
Amplasată într-un peisaj deosebit, cu numeroase obiective turistice și cu o circulație...
La sediul Instituției Prefectului –Județul Argeș, a avut loc o întâlnire a autorităților locale reprezentate de prefectul Emilian Dragnea, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, viceprimarul municipiului Pitești, Sorin Apostoliceanu și reprezentanții grupului CEZ Vânzare și Distribuției Oltenia.
Scopul întâlnirii...
În data de 26 octombrie, în sala de ședințe a Consiliului Județean, a avut loc Colegiul Prefectural din această lună, la care, pe lângă instituțiile deconcentrate, au fost invitați să participe și primarii localităților din județul Argeș.
În cadrul ședinței,...
Directorii de instituţii publice, ai deconcentratelor, primari, etc. sunt invitaţi la Colegiul Prefectural de către prefectul Emilian Dragnea.
Întâlnirea va avea loc în data de 29 septembrie la Centrul Cultural Mioveni, la ora 10.00.
Urmează ca luna viitoare colegiul să se...
Termenul până la care directorii din învăţământ trebuie să obţină autorizaţia de securitate la incendiu a fost prelungit până la sfârşitul lunii septembrie. Dacă nu îl vor respecta directorii din învăţământ sunt pasibili de amenzi care ajung până la...
În cadrul Colegiului Prefectural de la Câmpulung, inspectorul șef, Alin Mihai a vorbit despre activitatea Gărzii Forestiere Județene Argeș, din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești. În exercitarea atribuțiilor sale, Garda Forestieră Ploiești prin Garda Forestieră Județeană Argeș cooperează cu alte...
Prefectul Cristian Soare s-a ținut de cuvânt și va organiza Colegiul Prefectural la sfârșitul lunii, la Câmpulung. Întâlnirea va avea loc la primăria Câmpulung, joi, 29 septembrie de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt două puncte și...