Haos în trafic pentru două zile, în Curtea de Argeș! În intervalul 9-10 noiembrie a.c., pe bulevardul Basarabilor din municipiul Curtea de Argeș, circulația va fi restricționată pe tronsonul cuprins între Biserica Domnească și Mănăstirea Curtea de Argeș, zona Podului...
După două zile de Referendum la Câmpulung, prezenţa la vot a fost sub media pe ţară. Nici duminică locuitorii orașul Câmpulung, nu s-au îmbulzit spre secţiile de vot.
Pentru județul Argeș, cifrele sunt și mai mici – sub nivelul național, semn că...
În luna de miere, principele Nicolae și soția la Curtea de Argeș! La doar două zile de la nuntă cei doi proaspăt căsătoriți au ajuns la mormântul regelui Mihai și al reginei Ana. A fost o vizită anunțată încă de...
Cadoul de nuntă al lui ÎPS Calinic pentru principele Nicolae! Marele eveniment va avea loc duminică, 30 septembrie, la Sinaia. Cununia religioasă va fi oficiată de un sobor de preoţi condus de ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, cu care...
Salvamontiştii au coborât un copil rănit de pe munte!
Un copil de opt ani s-a ales cu capul spart după ce a cazut de la câțiva metri in Munții Făgăraş. El se afla împreună cu tatăl lui și cu un...
Un italian stabilit in Romania și prietena lui au ajuns azi la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în municipiul Curtea de Argeș. Șoferul unui autoturism nu a observat mopedul pe care se aflau cei...
Soprana Cristina Marta Sandu într-un concert de excepție la Curtea de Argeș. Solista Operei Naționale din București a acceptat invitația organizatorilor Zilei Revistei "Curtea de la Argeş", din data de 16 iunie atunci când va mai avea loc un...
Primul 10 Mai fără Regele Mihai a trecut aproape neobservat la Curtea de Argeș, orașul unde sunt înmormântați toți regii României. Doar câțiva artiști au fost să depună flori la mormântul ultimului suveran român.
Asta pentru că Teatrul Excelsior a...