Hărăzit„selectiv”, adică doar pentru cei pe care îi consideră demni de prietenia lui şi pentru membrii familiei, cu loialitate, fidelitate şi altruism, fără niciun rabat, chiar de va trăi şi momente de dezamăgire ori de descurajare, nativul are predestinată...
Simţul datoriei ce-l caracterizează pe acest nativ ar putea fi superior tuturor nativilor anului, deşi acesta nu este chiar altruist, el manifestându-se doar atunci când se identifică interesului propriu, dar calea urmată se dovedeşte a fi cea mai bună,...
Visător prin definiţie, adică idealist, melancolic şi nerealist, nativul, deloc interesat de altceva decât de viaţa sa sentimentală, tocmai în acest domeniu atât de drag lui nu va avea parte decât de neînţelegeri şi decepţii, dar, compensatoriu, va avea...
Personalitate puternică, un caracter serviabil şi o fire sociabilă, nativul va avea parte de o viaţă îndeobşte plăcută, înconjurat fiind de o familie „drăguţă” şi de prieteni sinceri, devotaţi lui, atâta vreme cât îşi poate cenzura o tendinţă destul...
Increderii excesive în sine i se adaugă un optimism exagerat, în tot ce întreprinde, deloc sau prea arareori acesta fiind susţinut de realitate, totul fiind doar o consecinţă nefericită a unei judecăţi corecte, dar„încununate” cu o concluzie complet falsă,...
Iniţiativele aproape întotdeauna deosebit de originale şi destul de curajoase, luate spontan şi neaşteptat, sunt excelent secondate de o judecată fără cusur, nu numai (sau prea puţin) a momentului imediat, cât a perspectivei pe termen lung, succesul, predestinat astral...
Oricare i-ar fi restul calităţilor avute, oricare ar fi domeniul în care va acţiona, cu adevărat dominante vor fi înţelepciunea deosebită, voinţa de neclintit în urmărirea scopului propus şi perseverenţa în realizarea acestuia, toate acestea conlucrând armonios pentru ca...
Tendinţă accentuată de a-i fi recunoscute meritele şi valoarea sa intrinsecă, {efort) care, deşi i-ar putea totuşi aduce nativului destule satisfacţii, chiar dintre cele majore, nu îi va lăsa un gust plăcut, ci puţin cam amar,„prea multă strădanie pentru...
Deşi predestinat astral unor reuşite majore, în societate, în carieră şi în plan financiar, nativul, prea năvalnic din fire, devastator în contactele cu ceilalţi, dominat de mult egoism, va avea parte de o viaţă pândită etern de tot felul...
Cariera nativului, oscilând iniţial, ca un pendul, doar între insuccese şi mărunte succese, mediocre, din cauza firii aproape copilăroase şi a incapacităţii de a trata lucrurile (şi viaţa) cu minima seriozitate necesară, se va ridica la un nivel superior...