În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de OPREA GABRIEL, senator în...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei FOLESCU FILOFTIA, avocat în cadrul Baroului Argeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
GHEORGHE BENEA, director general al CN Loteria Română SA, la data faptelor, cu...
Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată,
în stare de arest preventiv, a inculpatului
ENACHE ȘTEFAN, ofițer activ cu gradul militar...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus trimiterea în judecată
sub control judiciar a inculpatei
CORNEL IUSTINA, director economic în cadrul Operei Naționale București, la data faptelor, cu privire la...
În cursul lunii octombrie 2015, în dosare de corupție instrumentate de D.N.A., au rămas definitive 26 de hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 95 de inculpați, dintre care: patru persoane din conducerea Poştei Române, un şef O.P.C. judeţean,...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 22 octombrie 2015, a inculpaților:
MIHĂILĂ MARIUS, director al Oficiului de...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
MÂZGĂ IOAN, în stare de arest preventiv, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență în stare de recidivă,
- participație improprie la...
Urmare a unor afirmații făcute în mediul online, la data de 17 septembrie 2015, de către primul-ministru al României Ponta Victor-Viorel, după emiterea comunicatului de presă nr. 1472/VIII/3 din 17 septembrie 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 07.09.2015, a inculpaților
MÂZGĂ IOAN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și
PANDREA MIHAI-ALEXANDRU, cu privire...