Focul lui Sumedru s-a aprins și la Mioveni. Anul acesta a fost un eveniment inedit deoarece au participat și doi elvețieni. Este vorba despre primarul orașului Grand Saconnex, Laurent Jimaja și președintele Asociației de Prietenie Grand Saconnex - Mioveni, Michel...
Joi, 14 iulie a.c., Viceprim-ministrul Vasile Dîncu, Ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a fost prezent la Mioveni.
Acesta a vizitat Institutul de Cercetări Nucleare din Mioveni şi a dorit să vadă și șantierul viitorului Spital “Sfântul Spiridon”.
Pe șantier,...
Tradiţia căsătoriilor la Mioveni, în ultima zi din an, va fi păstrată şi în 2015.
Cei care doresc să-şi oficializeze relaţia, în data de 31 decembrie 2015, sunt aşteptaţi în luna decembrie să-şi depună dosarul la Primăria oraşului Mioveni.
Cuplurile interesate...
Săptămâna Europeană a Sportului (SES) este o iniţiativă a Comisiei Europene, scopul fiind promovarea participării tuturor, indiferent de vârstă, mediu sau condiţie socială, la activităţi sportive şi fizice.
Deschiderea oficială a evenimentului avut loc luni, 7 septembrie a.c., la Primăria...
Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, le mulțumeşte tuturor autorităţilor locale şi judeţene, instituţiilor statului, agenţilor economici, persoanelor fizice, care în perioada 10-16 august a.c., au răspuns afirmativ solicitării sale şi au primit cu căldură pe cei 17 copii, din...
Doi medici din Mioveni au ales să spună, joi, un „Da” hotărât în faţa primarului Ion Georgescu, îmbrăcaţi în costume populare. Laurenţiu şi Andreea au fost admiraţi de toţi trecătorii din Mioveni pentru ţinutele lor deosebit de frumoase. Primarul...