Mare petrecere și alai de politicieni la Brâul de la Boteni. Festivalul Național de Folclor “Brâul de la Boteni”, eveniment de excepție s-a desfășurat pe 3 și pe 4 august în cadrul Zilelor Comunei #Boteni. Acesta a reunit artiști...
VIDEO. Hora satului la Boteni. O petrecere pe cinste pentru localnici și nu numai!
Comuna Boteni din Argeș, a găzduit un eveniment cultural, organizat în centrul localității, la Căminul Cultural. Este vorba despre evenimentul ”Hora Satului”, manifestare la care, primarul...
Incendiu în comuna Boteni. Două autospeciale ale Detaşamentului de pompieri Câmpulung şi un echipaj SMURD au plecat la intervenţie. Imobilul se află în satul Luncă. Conform oamenilor din comună, casa ar fi a primarului comunei Boteni, Vasile Leau. Tot...
Un tir încărcat cu haine a ajuns la Boteni! Locuitorii spun că a venit tocmai din Italia, pentru ca ei să primească haine gratis de Paște! Zeci de kilograme de haine second-hand au fost expuse în fața primăriei ca...
De la primele ore ale dimineţii, Stelian Valentin Mirescu şi-a depus dosarul de candidatură la Biroul Electoral Central de Circumscripţie pentru primăria Boteni. Acesta este reprezentantul Partidului pentru Argeş şi Muscel, condus de Mircea Andrei în cursa electorală. Pentru Stelian...
A ieșit la pensie la vârsta de 48 de ani și vrea să se implice activ în politică. Învățat cu munca din armată, Valentin Mirescu a intrat în Partidul pentru Argeș și Muscel condus de Mircea Andrei și pentru...
Pentru luna februarie, edilul primăriei Boteni, Vasile Leau a scos la concurs un post vacant. Primăria comunei Boteni, județul Argeș, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de inspector, clasa I,...
O femeie în vârstă de 77 ani a plecat de acasă, aşa cum o făcea de o viaţă, cu vaca la păscut. După o vreme când animalul a cerut apă s-a dus cu vaca la o sursă de apă...