Tribunalul Argeş a decis! Liviu Ţâroiu se pare că, a pierdut lupta cu Consiliul Local Câmpulung care în urmă cu câteva luni l-a suspendat din funcţia de viceprimar, înlocuindu-l cu Bogdan David. În acest caz, în momentul în care vine decizia de la Tribunalul Argeş, prin intermediul Instituţiei Prefectului Argeş la Primăria Câmpulung, Liviu Ţâroiu se pare că, va rămâne doar un simplu consilier local din partea PSD, polul puterii mutându-se în ograda PNL-ului. Cum secretarul Nicolae Ghinea, cel care trebuie să pună în aplicare hotărârea instanţei este de partea lui Liviu Ţâroiu, ca în toate situaţiile, cu siguranţă se va crea din nou o adevărată luptă politică în Primăria Câmpulung. Iată soluţia pe scurt a instanţei: ,,Respinge excepţia lipsei de interes. Respinge acţiunea conexată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 26.10.2015″. În această situaţie dacă Bogdan David va prelua conducerea Primăriei Câmpulung, consilierii locali trebuie să numească un coleg de-al lor, care să preia atribuţiile viceprimarului, numele vehiculat în acest caz fiind al lui Ionel State, cel care de mult timp îi este aproape lui Bogdan David la toate evenimentele. Iată care au fost reacţiile conducătorilor Primăriei Câmpulung după aflarea deciziei instanţei. ,,Eu o să mă apar, voi face recurs”, a declarat Liviu Ţâroiu. De cealaltă parte, Bogdan David îşi doreşte ca hotărârea să fie cât mai repede pusă în aplicare şi secretarul Nicolae Ghinea să nu mai procedeze ca la sfârşitul anului trecut, când Liviu Ţâroiu a fost suspendat din funcţie, adică să saboteze lucrurile.