Teatru de păpuși pentru 60 de copii din sistemul de protecție specială! Spectacolul a fost gratuit, atât pentru copii cât și pentru însoțitorii acestora, piesa de teatru regăsindu-se pe afișul programului festivalului de teatru – secțiunea spectacole pentru copii.
În perioada 03 – 11 noiembrie 2018, în cadrul Teatrului Al. Davilla din Pitești, se desfășoară Festivalul Internațional al Teatrului de Studio și Forme Noi, ediția a XXII-a, programul cuprinzând spectacole atât pentru adulți cât și pentru copii.
Un număr 60 de copii cuprinși în sistemul de protecție specială al D.G.A.S.P.C. Argeș (plasament la asistenți maternali profesioniști, familie/persoane sau centre rezidențiale), a participat luni, 05.11.2018, în cea de-a treia zi a festivalului, la vizionarea piesei de teatru de păpuși “Prințesa mecanică”, susținută de artiștii din cadrul Teatrului “Toma Caragiu” din Ploiești, în sala Studio.
Spectacolul a fost gratuit, atât pentru copii cât și pentru însoțitorii acestora, piesa de teatru regăsindu-se pe afișul Programului festivalului de teatru – Secțiunea spectacole pentru copii.
Reprezentația s-a încheiat cu aplauze din partea copiilor, care și-au manifestat bucuria pe tot parcursul spectacolului, fiind invitați de către artiști să “facă cunoștință îndeaproape cu personajele” piesei.
La final, acțiunea a fost unanim apreciată de spectatorii, deopotrivă copii și însoțitori, care și-au exprimat dorința de a participa și pe viitor la astfel de manifestări.