3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Tinerii obligaţi să muncească de la 16 ani!

Alte Știri

Datele statistice analizate periodic de Inspecţia Muncii au evidenţiat faptul că, datorită condiţiilor sociale în care trăiesc tinerii români, aceştia sunt doritori să se angajeze imediat după împlinirea vârstei de 16 ani şi chiar mai devreme.

Cei mai mulţi prestează munci sezoniere în timpul vacanţelor de vară. Ei sunt tentaţi să lucreze fără forme legale şi să accepte munci nepotrivite cu insuficienta lor maturitate fizică şi mentală.

Astfel se expun riscului de accidentare deoarece tinereţea îi îndeamnă să practice meserii riscante şi/sau solicitante din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, împiedicându-i de cele mai multe ori să-şi recunoască limitele.

Având în vedere cele prezentate, s-a considerat necesară continuarea proiectului „Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” care urmăreşte pregătirea tinerilor, anterior intrării lor pe piaţa forţei de muncă, cu privire la riscurile profesionale şi la drepturile şi obligaţiile lucrătorilor.

Având în vedere cele mentionate Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş si Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş au reînnoit protocolul de colaborare încheiat în anii anteriori privind colaborarea în cadrul proiectului „Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” pentru perioada 2016 – 2020.Aceasta campanie se va desfăşura în perioada februarie-iunie 2018 cu participarea unor clase din învățământul liceal teoretic/profesional tehnologic, după cum urmează:

  • 02.2018–30.03.2018 –organizarea și susținerea cursurilor (2 module/săptămână);
  • 04.2018–19.04.2018 – desfășurarea concursului ”Știu și aplic” (etapa județeană);
  • 05.2018-20.05.2018 – desfășurarea concursului ”Știu și aplic” (etapa națională);
  • 05.2018-25.05.2018 – finalizarea proiectului și înmânarea diplomelor cadrelor didactice participante.

La data de 20.02.2018, ora 10.00, va avea loc la sediul ITM Argeș situat în Pitești, B-dul Republicii, nr. 11, jud. Argeș, instruirea privind metodologia proiectului a cadrelor didactice nominalizate de către unitățile școlare implicate. Aceasta va fi realizată de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie