-6.3 C
Campulung Muscel
miercuri, 15 ianuarie, 2025

Ţineţi minte două cuvinte: Schema 1800! Te arde la bani grav pe Whatsapp

Alte Știri

Ţineţi minte două cuvinte: Schema 1800! Te arde la bani grav pe Whatsapp. Aşa se numeşte cea mai nouă metodă de fraudă online. Hackerii sparg conturile de WhatsApp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. De fiecare dată, suma cerută este de aproape 2.000 de lei iar o dată ce trimitem banii, este aproape imposibil să îi recuperăm.

CITEȘTE ȘI. Milioane de utilizatori de WhatsApp vor rămâne fără celebra aplicație pe telefoanele lor. Ce se întâmplă

În ultimele zile, sute de oameni au căzut în capcana escrocilor care au cerut bani online. Contul de WhatsApp al Livianei a fost spart după ce a accesat un link. Din acel moment, hackerii au avut controlul total al aplicaţiei şi acces la lista de contacte.

„M-a sunat unul dintre membri familiei mele să mă întrebe dacă sunt ok, că primise de la mine, aparent, un mesaj în care îi ceream să îmi transfere 1.400 de lei într-un cont. Persoana respectivă nu, dar au fost alţii care au făcut-o. Vedeam în timp real cum din mesageria mea plecau aceste mesaje către oameni”, spune Liviana Tane, victimă.

CITEȘTE ȘI. Ce să faci în cazul în care îți pierzi telefonul și ai cont pe REVOLUT

Şi un preot din Corbeanca a păţit acelaşi lucru, tot după ce a instalat pe telefon, fără să îşi dea seama, un virus mascat într-o adresă de web. „Ieri, după prânz, au început să sune telefoanele, să primesc bani, dar telefoane nu vă imaginaţi, cred că într-o oră şi ceva am răspuns la peste 200 şi ceva de telefoane de la persoane care voiau să îmi trimită bani. Suma era 1.800 de lei”, povesteşte Cosmin Brânzea, preot.

CITEȘTE ȘI. Noul an le aduce o nouă facilitate clienţilor Băncii Transilvania. Sunteți așteptați la noul sediu de lângă primăria Câmpulung

La fel se întâmplă şi pe alte platforme sociale, iar cei care ajung victime fac aceeaşi greşeală. Totul începe cu un mesaj prin care oamenii sunt îndemnaţi, de exemplu, să voteze un copil la un concurs de dans. Odată accesat link-ul, apare o pagină de prezentare bine pusă la punct unde trebuie să apeşi butonul VOT. Apare apoi un aşa numit pop-up unde trebuie să îţi scrii numărul de telefon şi primeşti un cod. Dacă îl activezi, este momentul în care hackerii primesc acces la telefon şi la toată agenda electronică. Continuarea o găsiți AICI.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

Noutate absolută la Judecătoria din Câmpulung Muscel. Scrie istorie, pe bune!

Noutate absolută la Judecătoria din Câmpulung Muscel. Scrie istorie, pe bune! Miercuri 15 ianuarie, secția pentru judecători a Consiliului...

Alte știri din aceeași categorie