Toți clienții BRD trebuie să știe de acum. Marele anunț pe 18 septembrie. BRD, care face parte din Grupul Societe Generale. Se află pe locul 3 în topul băncilor din România ca număr de active. Asta după Banca Transilvania și BCR, dar cifrele nu au fost mulțumitoare pentru conducerea companiei. Astfel că este posibil ca afacerea aceasta să fie vândută.
Se va închide BRD în România, în acest context? Probabil nu. Dar s-ar putea să fie preluată de un alt gigant, care să vină cu o strategie nouă de dezvoltare, mai ales că actuala nu prea a funcționat.
Toți clienții BRD trebuie să știe de acum. Marele anunț pe 18 septembrie
Grupul bancar francez Societe Generale SA, care are 25 de milioane de clienți la nivel global are acum un nou CEO, Slawomir Krupa. Acesta a transmis semnalat joi că este posibil ca unele activităţi să fie diminuate şi chiar vândute. Asta în cadrul strategiei pe care ar urma să o prezinte luna viitoare, transmite Bloomberg, conform Agerpres.
Toate liniile de activitate ale Societe Generale „trebuie să aibă sens din perspectiva creării de valoare pe termen lung”, a spus joi Slawomir Krupa, la o întâlnire cu analiştii, atunci când a fost întrebat despre posibile vânzări.
„Atingerea unui cost al capitalului propriu, în mod sustenabil, este o cerinţă de bază pe care activităţile de business din portofoliul nostru trebuie să o îndeplinească”, a mai spus Krupa.
Se vinde banca BRD?
Şeful de la Societe Generale nu a menţionat care sunt afacerile care nu îndeplinesc standardul. Analistul care a pus întrebarea a menţionat însă prezenţa Societe Generale în Africa şi România.
Declaraţiile lui Krupa, care la finele lunii mai a fost numit în postul de CEO al Societe Generale, oferă mai multe detalii cu privire la strategia pe care ar urma să o prezinte în data de 18 septembrie.
Anterior, Krupa a spus că vrea să îmbunătăţească procesul de alocare a capitalului. În timp ce preşedintele băncii, Lorenzo Bini Smaghi, a fost foarte clar când a spus că ar dori ca Krupa să îmbunătăţească preţul acţiunilor Societe Generale, care au înregistrat cele mai slabe performanţe din toate marile bănci franceze după criza financiară.