În urmă cu câteva minute, la 112, s-a anunţat că s-a produs un eveniment rutier pe DN 73, pe raza comunei Dâmbovicioara. Unui tir i s-a răsturnat remorca, iar prin zonă nu se mai poate circula.
Şoferul tirului nu a fost rănit, iar remorca nu a picat peste vreun autoturism, astfel că nu s-au înregistrat victime omeneşti. Conform poliţiştilor deplasaţi la faţa locului, pe un sens de mers, cel spre Piteşti, pot circula doar autoturisme, traficul greu însă, este blocat. La locul accidentului s-au mobilizat poliţiştii, care încearcă să găsească soluţii pentru reluarea traficului greu pe acest tronson de drum naţional.