Tragedie fără margini în comuna Mioarele, sat Cocenești. O casă este în flăcări iar pompierii intervin în forță pentru a stinge incendiul.
La fața locului au ajuns trei autospeciale cu apă și spumă. Potrivit declarațiilor primarului Damian Poștoacă în familia Iosif era un conflict mai vechi, iar acum bărbatul se pare că a dat foc la casă după care și-a tăiat gâtul fiind găsit fără suflare.
Incendiul s-a extins pe o suprafață de 200 de metri, pentru că de la flăcările aprinse intenționat a mai explodat și o butelie.
Polițiștii vor deschide o anchetă în acest caz, iar trupul neînsuflețit al bărbatului va fi transportat la Câmpulung la Laboratorul de Tanatologie în vederea efectuării necropsiei.