3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

,,Trebuia să ne apere, nu să ne facă sesizare” Declaraţiile primarului Banzea după ce a aflat că este incompatibil!

Alte Știri

Primarul de la Poienarii de Muscel, Ion Banzea a fost declarat incompatibil de ANI, după ce a câştigat un nou mandat pentru perioada 2016-2020, din partea PNL. La alegerile locale, Ion Banzea a obţinut un număr de 1.110 voturi, adică 75,36% dintr-un număr de alegători prezenţi la vot de 1.550. După patru ani, edilul localităţii Poienarii de Muscel, Ion Banzea a fost declarat incompatibil de ANI.

Potrivit unui comunicat de presă al ANI, Ion Banzea, primarul comunei Poienarii de Muscel a încheiat contracte cu Asociația Crescătorilor și Utilizatorilor de Pășuni – Jugur, prin atribuire directă, fără respectarea dispozițiilor legale în materie. De asemenea, asociația nu era înregistrată la Registrul Special „Asociații și Fundații” al Judecătoriei Câmpulung, în momentul semnării contractelor:

„În perioada exercitării mandatului de primar, BANZEA ION a iniţiat Proiectele de hotărâre care au stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului Local al Comunei Poienarii de Muscel nr. 60/22 decembrie 2011 (privind închirierea unor spaţii pentru sediile sociale ale Asociaţiilor crescătorilor de animale şi proprietari de păşuni de pe raza comunei Poienarii de Muscel) şi Hotărârii Consiliului Local al Comunei Poienarii de Muscel nr. 17/24 aprilie 2012 (privind aprobarea concesionării pajiştilor comunale).

Ulterior, în calitate de reprezentant al Primăriei Comunei Poienarii de Muscel, a încheiat şi semnat cu Asociaţia Crescătorilor şi Utilizatorilor de Păşuni – Jugur (asociaţie în cadrul căreia deţine calitatea de membru fondator şi funcţia de vicepreşedinte) un Contract de închiriere având ca obiect închirierea unei camere în fosta Primărie Jugur, pentru sediul social şi locul unde îşi va desfăşura activitatea asociaţia (la data de 29 decembrie 2011), şi un Contract de concesiune având ca obiect exploatarea islazului comunal Jugur în suprafaţă de 61,57 ha (la data de 08 mai 2012).

Menţionăm faptul că Asociaţia Crescătorilor şi Utilizatorilor de Păşuni – Jugur şi-a căpătat personalitate juridică la data de 26 martie 2012.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75, lit. b) şi f) din Legea 393/2004.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către BANZEA ION a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, întrucât, acesta a încheiat contracte cu Asociaţia Crescătorilor şi Utilizatorilor de Păşuni – Jugur, prin atribuire directă, fără respectarea dispoziţiilor legale în materie şi de asemenea în condiţiile în care aceasta asociaţie nu era înregistrată la Registrul Special “Asociaţii şi Fundaţii” al Judecătoriei Câmpulung, în momentul semnării contractelor.“

Decizia Agenției Naționle de Integritate nu este definitivă, putând fi atacată în instanță. Redactorii Ziarului din Muscel, au luat legătura telefonică cu primarul care a declarat următoarele:

,,Nu am văzut oficial comunicatul să văd despre ce este vorba. Nu am mai fost membru fondator acolo, m-am retras imediat, nu am intrat în asociaţie ca să fac un profit sau ca să fac ceva. Am vrut doar să îi ajut, cum am aflat că sunt incompatibil mi-am dat demisia. Voi ataca în instanţă decizia celor de la ANI. Nu am ştiut că a fost o greşeală, cei care au ştiut de incompatibilitatea mea, care trebuiau să ne apere, adică Instituţia Prefectului, spun asta pentru că le trimitem hotărârile de consiliu local la ei, dacă au văzut că nu suntem în neregulă, trebuiau să zică, au tăcut, ei ne-au făcut sesizare la ANI, este o poveste veche de patru ani, vedem care este situaţia, a declarat primarul Ion Banzea.

În ceea priveşte noul mandat după ce va fi validat în scurt timp ca primar, Ion Banzea va face echipă tot cu fostul viceprimar, Nicolae Bălălău de la PNL deoarece partidul are majoritate în Consiliu Local. 

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie