0.2 C
Campulung Muscel
joi, 21 noiembrie, 2024

Treci de proba practică pe un autovehicul cu transmisie automată, pe permisul de conducere obţinut se efectuează menţiunea corespunzătoare

Alte Știri

Începând cu data de 05.10.2015, ca urmare a emiterii Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 97/19.08.2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 268/2010, privind procedura de examinare, activitatea pe această linie va suporta unele modificări, după cum urmează:

În cazul candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare la data verificării dosarului de examen, respectiv la data susţinerii probelor de examen şi/sau al căror dosar nu conţine documentele prevăzute de legislaţie ori acestea nu mai sunt în termen de valabilitate, lucrătorii serviciilor publice comunitare vor consemna pe cererea-tip, sub semnătură, motivul refuzului înregistrării în aplicaţia informatică de examinare sau, după caz, al programării ori susţinerii probei; pe timpul desfăşurării examenului teoretic, în vederea obţinerii permisului de conducere, candidaţilor le este interzis să folosească în sala de examinare înscrisuri ajutătoare, echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio/video sau orice alte obiecte.

Calificativul «admis» la proba teoretică permite susţinerea probei practice în perioada de valabilitate a cursului de pregătire teoretică şi practică prevăzută la art. 36 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru candidaţii prevăzuţi la art. 6 alin. (3) (redobândirea dreptului de a conduce), calificativul «admis» la proba teoretică este valabil un an de la data înregistrării acestora în aplicaţia informatică de examinare.

Candidaţii declaraţi «respins» la proba teoretică pot susţine o nouă examinare, cu achitarea taxei corespunzătoare, numai după o perioadă de cel puţin 15 zile de la data declarării ca «respins».

Candidaţii declaraţi «respins» la proba practică pot fi programaţi pentru susţinerea unei noi probe după o perioadă de cel puţin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare şi prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puţin 6 ore suplimentare de pregătire practică într-o şcoală de conducători auto autorizată. Modelul dovezii este prevăzut în anexa nr. 9, prevederile prezentului aliniat se aplică în mod corespunzător candidaţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (3) (redobândirea dreptului de a conduce).

În cazul depăşirii termenului de un an de la data absolvirii cursului de pregătire teoretică şi practică, examinarea pentru obţinerea permisului de conducere este condiţionată de efectuarea unui nou curs de pregătire.

În cazul în care proba practică se susţine cu autovehicule cu transmisie automată, pe permisul de conducere obţinut se efectuează menţiunea corespunzătoare.

De asemenea, vă informăm că începând cu data de 05.10.2015 aplicaţiile informatice au suferit modificări majore, prin conectarea celor două baze de date (Directia Regim Permise Conducere și Înmatriculare şi Autoritatea Rutieră Română), ceea ce a impus mărirea timpilor de aşteptare pentru cetăţeni, fapt ce ne determină să adresăm rugămintea către cetăţeni să înţeleagă că există o perioadă de acomodare/tranziţie privind noile modificări, precum şi rezolvarea tuturor sincronizărilor dintre cele două sisteme informatice.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie