Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare, conform art. 206 din Codul Penal, violență în familie sub aspectul lovirilor sau altor violențe, conform art. 199 raportat la art. 193 din Codul Penal, precum și încălcarea ordinului de protecție, conform art. 47 din Legea 217/2003R.
Din cercetări s-a stabilit că în după-amiaza zilei de 03 octombrie a.c., în jurul orei 17:00, pe fondul consumului de alcool și al discuțiilor în contradictoriu, un bărbat de 60 de ani, din Pitești, și-ar fi agresat fizic soția, lovind-o cu pumnii, și i-ar fi adresat amenințări cu moartea.
În urma intervenției polițiștilor, cu ocazia completării formularului privind evaluarea situației de risc, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care a fost dispusă evacuarea bărbatului din locuință, precum și obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de soția sa și de fiica acestora.
Inițial, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie sub aspectul lovirilor sau altor violențe, și amenințare.
Aceeaşi faptă de două ori într-o noapte!
În aceeași noapte, în jurul orei 23:00, polițiștii l-au identificat din nou pe bărbat la adresa în cauză, încălcând obligațiile stabilite prin ordinul de protecție provizoriu emis anterior. Acesta a fost condus la sediul poliției, iar în cauză a fost întocmit un nou dosar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.
Cele două cauze penale au fost reunite, iar în cursul nopții de 03 spre 04 octombrie 2021, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea acestuia sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.