Inspectorul școlar general, Dumitru Tudosoiu conduce ISJ-ul din 2014 și mai rămâne un an! Ministerul Educaţiei a decis să prelungească cu încă un an mandatul inspectorului şcolar general Dumitru Tudosoiu, până la organizarea unui noi concurs pentru postul de şef al Inspectoratului Şcolar Argeş.
Mandatul acestuia expirase pe 18 august 2019, după o anterioară prelungire.
De acelaşi avantaj s-au bucurat şi inspectorii şcolari cărora le-au expirat, în această vară, mandatele. Rămâne de văzut dacă îşi va păstra poziţia de inspector general adjunct şi Sorinel Fusea, cel care ocupă provizoriu această funcţie, până la 31 august.
El a înlocuit-o pe Mihaela Crişan în pragul Evaluării Naţionale. Cât priveşte mandatul celui de-al doilea adjunct, acesta este în exerciţiul funcţiunii, Eugenia Jianu rămânând în staful Inspectoratului Şcolar Argeş şi în anul şcolar 2019-2020.