Biserica a suferit numeroase schimbări, aşa încât astăzi pare aproape nouă. Cea mai importantă, realizată de Bucur Pop între 1838-1840, a reprezentat pur şi simplu o reconstruire, prin care edificiul devine mai mare şi mai solid. Acum i se adaugă absidele din naos, cupola şi pronaosul. La scurt timp, turcii au băgat caii în biserică, iar la plecare i-au dat foc (obiectele sfinte şi clopotul fusese ascunse de enoriaşi, fiind salvate). La ferestrele clopotniţei se păstrează şi astăzi grinzile de lemn, arse în incendiul provocat de turci.
Biserica Schei a suferit multe reparaţii
În 1854 biserica a fost mărită prin adăugarea pridvorului, cu cheltuiala lui Ilie Apostescu după cum reiese dintr-o inscripţie de pe zidul bisericii. Între 1887-1893, ajungând în ruină, s-a reparat din nou şi i s-a făcut şi cea de-a doua turlă, pe lângă cea care servea drept clopotniţă. Cele mai însemnate îmbunătăţiri i s-au adus însă, între 1939 şi 1940, când s-au refăcut exteriorul cât şi interiorul, după cum ne informează o altă pisanie şi i se adaugă pridvorul (după planurile arh. Dumitru Ionescu-Berechet). Biserica are mai multe pisanii, din care reies anii restaurărilor: 1894, 1926, 1940, 1947.
Are formă de cruce
În formă de cruce, biserica are două turle. Altarul, semicircular, cu semicupolă, are o fereastră mare pe axa bisericii, una mică la proscomidie şi o uşă spre sud. Catapeteasma de zid prezintă trei registre cu icoane, iar ancadramentele celor trei uşi sunt dreptunghiulare. Naosul lărgit mult datorită celor două abside laterale, arcuite în interior şi pentagonale la exterior, are câte două ferestre pe fiecare absidă (cu deschidere largă în interior). Turla largă, de formă circulară în interior şi octogonală la exterior, este luminată de 8 ferestre înalte şi foarte înguste; ea se sprijină pe patru arce semicirculare străpunse la partea inferioară de grinzi de lemn. Între naos şi pronaos se află un portal delimitat la capete de două arcade late şi joase; la sud există o fereastră, iar la nord, uşa care dă spre scara de acces la turnul-clopotniţă (pătrată, cu patru ferestre şi cu un rând de cărămizi în formă de „dinţi de fierăstrău”). Pronaosul dreptunghiular are câte o fereastră pe laturile exterioare, iar bolta sferică se sprijină pe patru arce, dintre care cele dinspre naos şi pridvor sunt foarte largi. Deasupra uşii se află o pisanie care datează de la 1926. Pridvorul tot dreptunghiular, cu intrare pe latura sudică (uşi de lemn sculptate), are trei ferestre pe peretele vestic şi una pe cel nordic.
Pisaniile îi fac istoria
Deasupra uşii de la intrarea în pronaos se află o pisanie, iar pe peretele nordic, trei piasnii, din care, una aminteşte că în 1887, biserica, devenind ruină, s-a reparat şi zugrăvit, terminându-se în 1893. O altă pisanie se află afară, deasupra uşilor de la intrarea în pridvor. La exterior, edificiul are sub streaşină un rând de cărămizi aşezate în formă de „dinţi de ferăstrău”, iar pe la jumătate, un brâu cu ornamente florale, întrerupt în dreptul absidelor laterale. De asemenea, ferestrele au la exterior ancadramente cu decoraţii florale, iar pe peretele sudic sunt încastrate 7 cruci vechi (cu litere chirilice), din care una pe absidă, desigur, ele provin de la mormintele din apropiere (din secolele XVII-XIX). Pictura din 1854 a fost făcută cu cheltuiala Măriei Patraulea, după cum arată o inscripţie. A fost refăcută în anul 1893 prin osteneala preotului Ion Iliescu şi restaurată, între anii 1939-1940, cu ajutorul fostului ministru Mitiţă Constantinescu, de către Ion Fleşaru, Pantelimon Fleşaru şi Ştefan Chioreanu. Pe catapeteasmă se păstrează pictura realizată de Petre Cazan, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Pictura a mai fost refăcută şi spălată şi în anul 1968, prin osteneala preotului Ilie Dragomirescu. Biserica păstrează un clopot cu următoarea inscripţie în latină: „SANTA MĂRIA ora t e 1530“, celălalt clopot este din anul 1919. În curtea bisericii se află o cruce mare şi frumoasă din piatră de Albeşti, inscripţionată 7173 (=1665). Din fostul cimitir se păstrează şi o cruce de mormânt a preotului Gheorghe Popa Cârje (n. 1790, preoţit în 1821, m.1867) şi a soţiei sale, Bucura. Dintre cărţile vechi, aflate în patrimoniul bisericii, trei datau din secolul al XVIII-lea (Mineul lunii Martie – 1715, Triod – 1731 şi o Cazanie cu o însemnare de la 1741). În catagrafia din anul 1810 sunt consemnaţi patru preoţi: popa Gheorghe sin popa Dumitru, popa Manta sin popa Manta, popa Stoica sin Radu şi popa Apostu sin diacon Gheorghe. În catagrafia de la 1840, biserica nu este trecută, la acea dată aflându-se în reparaţii. Dintre preoţii care au urmat, amintim pe: Constantin Constantinescu, Ion Iliescu, Ioan Ioaneanu, Ion Cristescu, Nicolae Bănăţeanu (1914-1934), fost profesor la şcoala normală „Carol I”, Ilie Dragomirescu (fost protopop de Muscel) – care a cunoscut temniţele comuniste. În prezent, aici slujesc preoţii Ion Iosif Popa şi Cornel Popescu. T.G
