Meseriaşii în judeţul Argeş sunt din ce în ce mai rari. Mulţi dintre ei odată cu închiderea industriei argeşene au ales să plece la muncă în străinătate. Cum firmele care oferă locuri de muncă nu își găsesc angajații potriviți pentru posturile pe care le au vacante, argeşeanul căută forţă de muncă prin alte judeţe.
Este şi cazul societăţii de renume, Fontana Pietro Group România din Argeș care doreşte să angajeaze sculeri matriţeri, avînd circa 50 de posturi vacante. Vorbim aici de fabrica de subansamble auto din comuna Schitu-Golești, situată la 13 km de Cîmpulung Muscel şi 35 de km de Piteşti, la 120 de km de Slatina şi 150 de km faţă de Craiova, fabrică care lucrează pentru Ferrari, McLaren, Audi și altele.
Cu toate că angajatorul oferă un salariu ce pleacă de la 3.000 lei, masă caldă, transport gratuit, cazare gratuită pentru cei din alte localităţi, sculerii matriţeri, sunt greu de găsit.
Cum Oltenia se situează printre regiunile cu cele mai mari rate ale șomajului din țară, angajatorul argeşean încearcă să îşi găsescă forţă de muncă din judeţele Olt şi Dolj.
Angajatorul speră să găsească meseriaşi olteni, cu abilitățile, competențele și cu experiența necesară celor 50 de posturi pe care le are vacante, de sculeri matriţeri.
S.C Fontana Pietro Group România a ajuns pe piaţa din România în anul 2010, sediul central al companiei-mamă fiind în Italia. Are ca obiect principal de activitate producţia de subansamble auto pentru Ferrari, McLaren, Audi şi altele. Are peste 140 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 120 milioane euro/an. De ceva timp se implică într-un program ce îşi propune să reînvie interesul elevilor pentru meseriilor uitate. “Dezvoltăm, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, un program foarte interesant, pentru a forma elevi în domeniul mecanicii. Am redeschis cumva şcolile profesionale, dacă putem spune aşa. Sperăm ca exemplul să fie luat şi dezvoltat în întreaga ţară”, a mai spus reprezentantul companiei, Claudiu Lupaş.
Se aşteaptă CV-urile dvs. la nr. de fax: 0248.566.083 al S.C FONTANA PIETRO ROMANIA S.R.L sau email: vp.ro@fontana-group.com. Relații suplimentare puteţi obţine la numărul de telefon: 0725.432.226.