Patriarhia Română va dona 20 de dispozitive medicale Drӓger Jaundice Meter JM-105 de uz pediatric pentru stabilirea bilirubinei. Aparatura va fi înmânată, cu titlu de donaţie, mai multor unităţi medicale din ţară. Un astfel de aparat medical va ajunge şi la spitalul municipal din Câmpulung.
Evenimentul va avea loc miercuri, 9 august 2017, de la ora 10:30, în sala Conventus a Palatului Patriarhiei, informează Sectorul Social-Filantropic – Administraţia Patriarhală.
Fondurile necesare achiziţionării acestor aparate au fost strânse de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, sub îndrumarea Pr. Arhim. Ciprian Grădinaru.
Aparatele Drӓger Jaundice Meter JM-105 este de ultima generaţie, iar costul este de 12.800 lei (fără TVA)/aparat. Cel mai importante avantaje sunt: procedura total neinvazivă, aparatul nu necesită consumabile şi permite memorarea rezultatelor a 100 de pacienţi/aparat.
Selecţia spitalului din Câmpulung, beneficiar al donaţiei a fost realizat pe baza datelor statistice oferite de Ministerul Sănătăţii, aplicându-se ca şi criterii: număr de paturi din secţiile de neonatologie, dotările deja existente, acceptul conducerii unităţilor spitaliceşti în cauza.
Reprezentanţii unităţilor spitaliceşti vor participa şi la un instructaj de utilizare a aparatului realizat de un reprezentant al firmei producătoare.
sursă: www.basilica.ro