Un bărbat a murit după ce a căzut în gol de la 5 metri! Tragedia s-a întâmplat în comuna Moșoaia, sat Smeura, în urmă cu puțin timp.
Cadrele medicale de la Ambulanță ajunse la fața locului nu au făcut altceva decât să constate decesul.
Bărbatul desfășura lucrări pe o schelă, la înălțime de 5 metri. Din păcare, a fost declarat decesul. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului sunt la fața locului, pentru primele măsuri.
În ziua de 19 mai a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat care lucra la înălțime, la un imobil de pe raza localității Moșoaia, a căzut de pe schelă.
La fața locului au fost direcționați polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, pentru primele măsuri, iar cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești.
Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, anjagat al unei societăți, care efectua activități de construcție, ar fi căzut de la înălțime, fiind constatat decesul acestuia.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 192, 349 și 350 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.