Un bărbat în floarea vârstei, spulberat de o mașină în trafic! Este vorba despre un bărbat care era pieton în timp ce a fost lovit de o mașină, în această dimineață pe DC 73, pe raza localității Călinești.
Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni sunt la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni s-a stabilit că, un bărbat de 35 de ani, din Călinești, care conducea o autoutilitară, pe DC 73, dinspre Valea Corbului către DN 7, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat, *mortal*, un bărbat de 43 de ani, din Călinești, care se deplasa în calitate de pieton.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.